Data publicării:
Război între CNAS și medici de familie. Propunerea președintelui CNAS care a revoltat medicii
Când a condus CNAS între 2007 și 2008, Vasile Ciurchea era extrem de apreciat de medicii de familie. Acum, președintele CNAS este într-un adevărat război cu medicii de familie, care-l fac "dictator".
"Dacă sunt dictator pentru că vreau să aplic legea, îmi asum această chestie", a spus Vasile Ciurchea, la DCNEWS LIVE. Întrebat ce a dus la situația actuală, președintele CNAS a spus că: "Discuțiile au pornit din toamna trecuti, înainte de contractul cadru pentru anul acesta, și de la lucruri extrem de concrete, din punctul meu de vedere sau din punctul CNAS sau din punctul de vedere al grijei față de pacienți. Am spus să inversăm raportul de plată, la momentul acesta este 50% per capita, 50% per serviciu. Am zis să ne îndreptăm spre pacient și să decontăm serviciul, să fie procentul mai mare și am zis să mergem pe 80% plata per serviciu, 20% per capita".
Al doilea punct care a dus la războiul dintre CNAS și medicii de familie constă în liberalizarea accesului medicilor în orașe. "Să discutăm concret, sunt medic la țară, am un număr de pacienți, să vin în București este foarte greu să găsesc un număr de pacienți să vină pe lista mea, majoritatea sunt pe alte liste. Trebuie să deschidem piața, să o lăsăm liberă", a spus președintele CNAS. El a precizat că sunt medici de familie care au 760 de pacienți nu 800, cât ar trebui, și pentru 40 de pacienți, CNAS nu poate să încheie contractul.
Între servicii medicale și liste
El a dat exemplul medicilor de specialitate, care-și așteaptă pacientul în cabinet să-l consulte, consultația fiind cuantificată cu puncte, care reprezintă venitul, spre deosebire de medicina de familie când încasezi un venit pentru că ai un anumit număr de oameni pe lista ta. "Haideți să ne gândim la serviciile de care are nevoie pacientul și să ne concentrăm pe servicii. Tot banii ăia sunt, dar îi dau pe servicii medicale sau pe cine este pe listă?", a spus Vasile Ciurchea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News