Data actualizării:
Data publicării:

Război între Băsescu și Ponta pe introducerea accizei la combustibil. Măsura lui Ponta este abuzivă, spune Băsescu

Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu a ținut să-i ceară încă o dată premierului Victor Ponta renunțarea la introducerea accizei la combustibil începând cu 1 aprilie. Într-o conferință de presă susținută la Cotroceni, Traian Băsescu a declarat că poate în 30 de minute să-i arate premierului de unde poate face rost de bani, fără a afecta populația prin introducerea accizei. 

„Am înţeles că Ponta consideră că pot celebra intrarea în NATO doar cei care au semnat acest acord. Chiar dacă nu are dreptate, eu pot spune că am participat la acest eveniment, am fost ministru al Transporturilor şi am fost un susţinător fără rezerve al drumului României către NATO şi UE. Vorbeam de axa Londra – Washington, pe care premierul încearcă s-o strâmbe, s-o plimbe şi prin alte ţări. Dar dacă doar semnatarii pot participa la acest eveniment, atunci ce caută Ponta la Ziua Unirii că nu l-am văzut la ziua lui Cuza? Poate a luat un act şi a pus semnătura pe acel act al unirii, pe un plagiat. Are fracturi de logică", a spus şeful statului.

- Nu există niciun document între guvernul României și FMI prin care România să fie obligată să introducă acciza la combustibil, deci scuza cu FMI este o minciună în stilul propriu, cum nu exista nici electorata.

- Vreau să subliniez că nu e bine să minți în spațiul public când guvernezi, nu se poate guverna numai prin minciună.

- Vreau să subliniez încă o dată că eu îmi asum parteneriatul cu guvernul Emil Boc, îmi asum și cele bune, și cele rele. Știu că s-au întâmplat lucrurile rele în mandatul lui Boc, a trebuit să ne reducem masiv cheltuielile, dar trebuia să ieșim din criză.

- Singura pe care o resping, și am făcut-o și atunci publică, e creșterea TVA, dar s-a preferat în coaliție aceasta soluție, în rest sunt solidar cu toate măsurile luate de guvernul Boc în criza, pentru a aduce țara acum pe creștere.

- Acciza pe care Ponta vrea să o introducă e o suferință inutilă pentru populație, obligațiile pe care le aveam în tratat le-am îndeplinit, iar măsura pe care o ia Victor Viorel Ponta e abuzivă împotriva populației. Poate evita adăugarea a 42 de bani la fiecare litru de benzină și motorină, prin reducerea cheltuielilor acolo unde ele nu sunt necesare.

- Vrea să-și creeze resurse pentru a alimenta baronii locali în campanie.

- Sume mari sunt la Dragnea, de acolo poate să ia.

- E și un act de sadism, vrea să-și arate puterea de premier? Nu știu ce-l mână.

- Or să primească Finanțele milioane de facturi pentru oameni care nu au alimentat niciodată și vei da înapoi, va fi o lovitură pentru buget.

- Nu am nicio ezitare să spun că vor fi păcăliți și agricultorii.

- Și micile firme de curierat, cu 3-5 salariați, care nu se pot încadra în noțiunea de transportator, vor afectat foarte multe societăți mici, foarte multe afaceri individuale vor fi afectate de aceasta creștere. Pe de altă parte, de ce firmelor le acorzi o reducere și populației nu? Este o discriminare grosolană care se face între consumatorii de combustibil, pentru ce te îndrepti strict asupra populației și a firmelor mici.

- Eu cred că cea mai bună soluție este renunțarea în ultimul moment la această acciză. Ajung cele 35 de taxe noi introduse de Victor Viorel, ajunge introducerea taxei pe stâlp de la 1 aprilie, nu mai trebuie și cea de 42 de bani pe litru de combustibil.

- Dacă ar fi fost o necesitate n-aș fi spus nimic, dar este o nevoie politică, pentru a avea bani să dea baronilor.

- Această taxă pe combustibil este un abuz, că România a ajuns la acordul semnat cu UE. La noi, deja motorina va fi mai scumpă ca în Germania, care nu are resursele noastre, motorina va fi mai scumpă ca în Austria, în condițile în care OMV austriac exploatează resursele din România.

- Îmi permit să-l rog să-i cer încă o dată să nu introducă această acciza pe care, n-o să moară nimeni din ea, cum românii au suportat atât vor suporta și asta - dar în loc să mergem spre bine după ce am trecut de criză, introducem taxe, acciza suplimentară în condițiile în care s-a dovedit că aparatul de stat al României a funcționat bine și cu resursă mai mică.

- Este o taxă inutilă, care va mări și prețurile, va face ca multe afaceri mici să fie îngropate, spre satisfacția baronilor locali.

- Dacă Victor Viorel Ponta nu înțelege de unde poate reduce cheltuieli, eu sunt gata să îi arăt în 30 de minmute, fără să afecteze finanțarea pentru armată, sănătate, din buget se pot tăia excesele. Fac un apel la el, dacă nu știe, că nu l-am suspectat niciodată că înțelege bugetul pe care l-a adoptat, dar îi arăt, a mai afirmat Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel