Război comercial. Directorul OMC, avertisment
Roberto Azevedo, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), își exprimă îngrijorarea cu privire la planul preşedintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat.
”Organizaţia Mondială a Comerţului este cu siguranţă îngrijorată de anunţul autorităţilor SUA privind tarifele la oţel şi aluminiu. Potenţialul de escaladare este real, aşa cum am observat din reacţiile iniţiale ale altora. Un război comercial nu este în interesul nimănui. OMC va urmări cu foarte multă atenţie situaţia”, a afirmat Roberto Azevedo.
Tarifele ce urmează a fi impuse la importurile de aluminiu şi oţel vor proteja industria ţării, a anunţat administraţia SUA, dar criticii spun că vor spori costurile pentru industrie şi nu vor avea ca efect majorarea numărului de locuri de muncă.
SUA importă doar 2% din oțel din China
Deşi SUA importă din China doar 2% din oţel, producţia masivă de oţel din statul asiatic a dus la scăderea preţurilor.
La rândul său, China a indicat că ar putea răspunde măsurilor SUA privind oţelul introducând tarife la importurile de produse agricole din State. De exemplu, Statele Unite sunt cel mai mare furnizor de boabe de soia.
În prezent, China este cel mai mare producător de aluminiu şi oţel din lume.
Avertismentul miniștrilor din UE
Marţi, miniştrii Comerţului din UE au anunţat că vor răspunde cu măsuri de contracarare, dacă Statele Unite introduc tarife de import la oţel şi aluminiu.
Introducerea unor astfel de tarife, o idee lansată de preşedintele Donald Trump, este incompatibilă cu reglementările Organizaţiei Mondială a Comerţului (OMC) şi nu se justifică pe motive legate de siguranţa statului, a afirmat adjunctul ministrului german al Economiei, Matthias Machnig.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News