Într-un comunicat de presă, Ministerul chinez de Finanţe a precizat că, începând cu data de 1 iunie 2019, vor fi impuse tarife vamale variind între 5% şi 25% pentru un număr de 5.140 de produse americane. Măsura autorităţilor chineze vine la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a avertizat Beijingul să nu reacţioneze la ultimele tarife vamale impuse de SUA, subliniind că escaladarea războiului comercial între Beijing şi Washington 'nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile'. Războiul comercial dintre SUA şi China, primele două economii ale lumii, s-a agravat vineri după ce Trump a impus taxe vamale suplimentare de 25% pentru importuri de bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.
SUA cer o reducere a uriaşului lor deficit comercial faţă de China (378 miliarde de dolari în 2018), 'modificări structurale', precum încetarea transferurilor forţate de tehnologie, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi renunţarea la subvenţionarea companiilor de stat chineze. Ultimele decizii ale autorităţilor de la Washington şi Beijing agravează un război comercial care îi nelinişteşte pe investitori şi riscă să afecteze economia mondială. 'Noile tarife vamale ar putea de asemenea determina o vânzare accelerată a activelor riscante pe plan global, la înăsprirea condiţiilor financiare şi la încetinirea creşterii economiei mondiale', a avertizat Michael Taylor, director pentru Asia-Pacific în cadrul Moody's Investors Service.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor