Data publicării:

Război cibernetic: Anonymous amenință cu represalii tratatul ACTA

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
anonymouslogo
anonymouslogo

SUA au amânat dezbaterile privind legile antipiraterie, SOPA şi PIPA, însă o amenințare mai mare pare a se prefigura pentru operatorii de internet, ignorată până în prezent: ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), tratatul internațional ce uniformizează legislațiile naționale privind lupta împotriva pirateriei, drept pentru care hakerii de la Anonymous au amenințat cu represalii dure.

Tratatul ACTA a fost semnat pe 1 octombrie 2011 în Japonia de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore și Coreea de Sud, în timp ce ţările din Uniunea Europeană, Mexic şi Elveţia s-au opus pentru moment a-și da acordul, ceea ce nu înseamnă că în viitor nu și-ar putea reconfigura poziția, susține ibtimes.com

Peste 6.000 de oameni au semnat o petiţie care a fost depusă la Casa Albă, prin care condamnă că „ACTA nu ia în considerare legile naţionale ale naţiunilor participante, forţând operatorii de internet să adopte măsurile draconice. În plus, se duce mult mai departe decât internetul. Va face patentele pentru alimente mai greu de luat şi va afecta industria farmaceutică prin legi împotriva drogurilor mai dure".

Petiționarii sunt susținuți și de hackerii de la Anonymous care au ameninţat cu represalii dure dacă măsurile împotriva libertăţii pe internet nu vor fi anulate. Potrivit anunțurilor postate pe contul de Twitter şi YouTube, Anonymous susține că va ataca marile site-uri în următoarele zile dacă MegaUpload nu va fi pus în funcţiune şi dacă legila SOPA, PIPA şi ACTA nu vor fi anulate, amenințând pe YouTube că vor închide Facebook, pe 28 ianuarie.

„Un război virtual a început între Anonymous, oameni şi guvernul Statelor Unite. Chiar dacă SOPA şi PIPA au fost amânate, acest lucru nu garantează libertăţile noastre virtuale", este mesajul postat pe YouTube, contestat însă de alți reprezentanți Anonymous.

Mesajul filmului postat ieri pe internet este de mobilizare împotriva site-ului departamentului de justiţie al SUA, site-ului Universal Music şi site-ului televiziunii americane CBS prin descărcarea programului „Low Orbit Ion Cannon", care se alătură astfel „Operaţiunii Global Blackout".

Rețeaua de socializare Facebook este greu de atacat, având în vedere că dispune de 60.000 de servere.

Citește și:

Ce înseamnă legea SOPA. De ce riscăm să se închidă Wikipedia şi Google

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel