Data publicării:

Râul Săsar, poluare. USR: Nimeni nu răspunde

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
poluare steril
poluare steril

Poluarea râului Săsar cu ape de mină este un fapt grav, însă nimeni nu răspunde în cazul unor accidente ecologice, deoarece compania Remin este în insolvenţă, au susţinut vineri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii USR Maramureş. 

"Poluarea cu ape de mină a râului Săsar, luna acesta, e un fapt cât se poate de grav, care poate afecta cetăţenii, comunitatea dar şi mediul ambiant. Râul Săsar mai poate fi poluat cu ape de mină şi-n viitor, pentru că, în apropierea Băii Mari, există mine care au fost închise, iar despre ecologizarea sau conservarea lor se cunosc foarte puţine amănunte", a spus seputatul USR Vlad Duruş. 

De asemenea, preşedintele USR Maramureş, Dan Ivan, a subliniat că, în ultimii ani, s-a tot vorbit despre conservarea fostelor mine aflate în subordinea Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin Baia Mare, însă nu se cunoaşte rezultatul acestor acţiuni. 

Cine răspunde

"Despre acţiuni de ecologizarea şi conservarea minelor din Maramureş s-a tot vorbit în ultimii ani, însă prea puţin se ştie public ce anume s-a făcut sau care a fost rezultatul lucrărilor. Cert este că statul, prin Ministerul Economiei, a plătit sume mari de bani pentru conservarea minelor, iar în cazul producerii unui incident ecologic, nimeni nu răspunde, pentru că Remin se află în insolvenţă", a spus Dan Ivan. 

Râul Săsar, care traversează municipiul Baia Mare, a fost poluat cu ape de mină în urmă cu o săptămână, ca urmare a prăbuşirii tavanului unei mine de pe tronsonul Cavnic-Baia Spre, cursul apei fiind colorat în oranj. Râul a fost puternic poluat cu ape industriale, inclusiv cu metale grele în ultimii 50 de ani, timp în care mineritul şi metalurgia au funcţionat pe raza municipiului Baia Mare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel