Rău de mișcare: alimentație, remedii naturale, medicamente
Data publicării:
Autor: Steluța Indrei
WhatsApp
Plecarea în vacanță este o adevărată provocare pentru cei care au rău de mișcare, indiferent că merg cu mașina, autocarul, trenul sau vaporul. Vă prezentăm o listă cu ce alimente sunt indicate sau trebuie evitate, remedii naturale și medicamente care te pot ajuta. 

Răul de mișcare sau cinetoza, în termeni medicali, afectează o persoană din trei, mai ales copiii și femeile. 

„Răul de mișcare este cauzat de o problemă de coordonare între vedere și urechea internă, care nu trimit aceleași mesaje la creier”, explică dr. Jean Lalau-Kéraly, pediatru nutriționist. „Ochiul vede că ești în mișcare, dar urechea nu resimte asta, astfel încât creierul interpretează greșit informațiile și apar vărsăturile și greața”, adaugă specialistul.

O regulă importantă pentru a atenua răul de mișcare este să nu citești în mașină, ca să nu induci și mai mult creierul în eroare, și să privești înainte, în direcția de deplasare. Şi încearcă să ţii capul nemişcat pe cât posibil. Cu cât sunt mai puţine imaginile pe care le surprinde ochiul, cu atât mai atenuată va fi starea de rău. 

Rău de mișcare: ce trebuie să faci

Nu este bine să pleci la drum cu stomacul gol, dar nici să mănânci mult. Evită, în special, grăsimile şi prăjelile (sunt foarte greu de digerat şi vor accentua starea de greaţă specifică “răului de mişcare”). Pe drum este bine să ronţăi câţiva biscuiţi săraţi şi să iei, din când în când, câte o gură de apă minerală. Evită laptele și sucul de fructe, mai ales în cazul copiilor.

Alege locul în care se înregistrează un minimum de mişcare: în faţă, lângă şofer, în cazul autoturismului; în sectorul de pe aripa avionului, lângă fereastră; în zona centrală a vaporului. Dacă te simţi rău şi în tren, asta se întâmplă fiindcă stai cu spatele spre direcţia de mers. Soluţia e simplă: schimbă locul cu unul de pe cealaltă banchetă!

Evită mirosurile puternice. Fumul de ţigară, mâncărurile condimentate, izul de transpiraţie, parfumul puternic – orice miros tare sporeşte simptomele “răului de mişcare”. Dacă ai ghinionul să stai lângă persoane care emană astfel de miresme, fă tot posibilul ca să-ţi schimbi locul.

Ai grijă să nu se facă prea cald. În timpul călătoriei cu maşina ţine geamul puţin deschis, ca să ai mereu aer curat, iar în avion porneşte ventilatorul individual (aflat chiar deasupra capului tău). Pe vapor este simplu – stai cât mai mult timp posibil pe punte, privind fix linia orizontului.

Rău de mișcare: remedii naturale

Rădăcina de ghimbir este remediul clasic cu recunoaştere largă în ceea ce priveşte efectele antiemetice, de prevenire a simptomelor de greaţă. Puteţi consuma biscuiţi sau bomboane cu ghimbir, ceai sau băuturi răcoritoare cu ghimbir înainte de plecare. Totodată, puteţi lua pilule pe bază de ghimbir.

Menta proaspătă poate, de asemenea, să îndepărteze sau să aline senzaţia de greaţă. Puteţi ţine o bomboană de mentă sau de lămâie în gură. Această metodă funcţionează chiar şi după ce a început să se instaleze senzaţia de greaţă.

Dacă simţiţi că vă este rău în maşină aplicaţi o presiune uşoară între cele două tendoane de la încheietura mâinii circa 3 cm deasupra ei. Este o tehnică de automasaj care funcționează. 

Rău de mișcare: medicamente

Există numeroase medicamente antiemetice, dar majoritatea specialiștilor spun că acestea trebuie păstrate în ultimă instanță. Se poate administra un antiemetic sau un antihistaminic, dar numai la recomandarea medicului, mai ales în cazul copiilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel