RATB, program Crăciun Revelion
Regia Autonomă de Transport București (RATB) a anunțat programul mijloacelor de transport în comun, de Crăciun şi de Revelion.
Astfel, în zilele de Ajun și de Crăciun (24, 25, 26), parcul programat va fi corespunzător unei zile de duminică. În zilele de 27, 28, 29 decembrie 2017, RATB va menține în exploatare parcul programat corespunzător unei zile de lucru.
Pe parcursul nopții de Anul nou, respectiv 31 decembrie/ 1 ianuarie 2018, RATB va asigura transportul public cu toate liniile de noapte care converg spre zona centrală (N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121), precum și cu liniile de tramvai 1, 10 și 41.
În zilele de 31 decembrie 2017, respectiv de Anul Nou (1 și 2 ianuarie 2018), parcul programat va fi corespunzător unei zile de duminică.
În ceea ce privește zilele de 3, 4 și 5 ianuarie 2018, RATB va menține în exploatare parcul programat corespunzător unei zile de lucru.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News