Râsul în hohote, cel mai bun analgezic natural. Eliberează endorfine ce provoacă euforia şi calmează durerea - VIDEO
Ne place să râdem. Ne face să ne simţim bine şi pare că râsul este doar o consecinţă: a bucuriei, optimismului şi a stării noastre de bine. Însă acesta este, de asemenea, un remediu ideal şi un izvor de sănătate şi bunăstare.
Autor: Roberta Cautiş
Râsetele necontrolate eliberează endorfine ce provoacă euforia şi calmează durerea. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie) au făcut cercetări pe această temă şi au descoperit că în timpul râsului, pe lângă mişcarea a mai mult de 300 de muşchi din organism, au loc şi calmarea durerilor, schimbarea şi îmbunătăţirea stării de spirit, acţionând ca un analgezic natural. Rezultatele studiului arată foarte clar că aceia care râd mai mult sunt mai capabili, cu 10% mai mult, să suporte durerea. Dar nu este vorba doar de a râde pur şi simplu ci de a râde în hohote pentru a ajuta corpul să secrete endorfinele fericirii.
Cercetătorii consideră, potrivit 20minutos.es, că râsul a contribuit, de-a lungul vremii, la apropierea fiinţelor umane, în aceeaşi măsură în care au făcut-o şi dansul şi cântatul, acestea fiind alte activităţi ce produc, de asemenea, endorfine.
De aceea, acum echipa Oxford doreşte să exploreze rolul râsului în fundamentul societăţii umane: să verifice dacă râsetele provoacă mai multă generozitate oamenilor şi mai multă predispoziţie pentru a se uni şi a lucra mai bine în echipă.
Să râdem este la fel de necesar ca a dormi bine, a duce o viaţă sănătoasă sau a practica sport. Studiile anterioare au demonstrat că râsul are efecte pozitive în reglementarea sistemului imunitar, deoarece acesta creşte producerea de anticorpi şi activează anumite celule protectoare ale organismului.
Numeroasele beneficii ale râsului:
- este un mare exerciţiu muscular ce pune în mişcare mai mult de 300 de muşchi
- mişcă diafragma şi provoacă astfel un masaj intern ce facilitează digestia
- stimulează splina, astfel încât să elimine toxinele din organism
- dilată bronhiile şi creşte capacitatea respiratorie
- scade tenstiunea arterială şi activează ritmul cardiac
- este o emoţie terapeutică şi sănătoasă, strâns legată de bunăstare şi plăcere
- şi, după cum am văzut, eliberează endorfine ce acţionează împotriva durerii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News