Răsturnare de situație la Cluj. Avioanele vor pleca spre Germania
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Facebook
Foto: Facebook
Cele șase curse aeriene care trebuiau să decoleze astăzi de la Cluj spre Germania vor pleca, contrar declarațiilor prefectului.

Cele șase curse aeriene care trebuiau să decoleze astăzi de la Cluj spre Germania vor pleca, contrar declarațiilor prefectului, conform Mediafax.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, spunea că nicio cursă charter cu muncitori nu va mai pleca astăzi spre germani. Cu toate acestea, politicianul a revenit și a spus că avioanele vor decola spre Germania.

Demersuri la Ministerul Transporturilor

Abrudean a spus că s-au făcut demersuri la Ministerul Transporturilor pentru ca zborurile programate să aibă loc.

„Cele șase curse programate vor decola vineri, iar pasagerii care au fost opriți se vor întoarce", a spus Abrudean. Potrivit acestuia, autoritățile au făcut toate demersurile necesare pentru ca zborurile să plece, după care au primit acordul de zbor.

Motivul răzgândirii

Programul va fi decalat, în condițiile în care primul zbor era programat la ora 12. Întrebat de ce s-a răzgândit, prefectul a răspuns că s-a gândit la oamenii puși deja pe drum.

Astăzi, aproape 2.000 de persoane din județe din Transilvania și Moldova au fost înghesuiți în parcarea din fața Aeroportului Internațional „Avram Iancu" Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură. Prefectul de Cluj a anunțat că firma de recrutare care a adus muncitorii la aeroport va fi anchetată. Mircea Abrudan a spus că oamenii au fost aduși grămadă cu autocarele dimineață, în condițiile în care zborurile charter spre Germania erau programate să decoleze până seara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel