![Foto: Captură video Youtube DW Foto: Captură video Youtube DW](https://media.dcnews.ro/image/202310/w670/prigojin-putin-grenade-cadavre-avion_84015900.jpg)
Fragmente de grenade au fost găsite în cadavrele celor decedați în urma prăbușirii avionului în care se afla omul de afaceri Evgheni Prigojin, a declarat Vladimir Putin, scrie Interfax. Totuși, președintele rus spune că nu a existat nicio influență externă asupra avionului.
"Știu, cu siguranță, întrebarea rămâne în aer cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu șeful Wagner. Știm despre prăbușirea avionului. Șeful Comitetului de anchetă mi-a raportat acest lucru, chiar zilele trecute: fragmente de grenade de mână au fost găsite în cadavrele celor decedați în accidentul aviatic. Nu a existat nicio influență externă asupra avionului, acesta este un fapt deja stabilit, rezultatul unei examinări efectuate de anchetatorii Comitetului Federației Ruse", a spus Putin la o întâlnire a Clubului internațional Valdai.
VEZI ȘI: Averea uriașă pe care o va moșteni fiul lui Evgheni Prigojin. Wagner va avea un nou șef
Putin: În biroul Grupului Wagner din Sankt Petersburg FSB a găsit 5 kg de cocaină
Ancheta în cazul morții lui Prigojin nu a fost finalizată, a continuat președintele rus. În plus, Vladimir Putin a insinuat că există posibilitatea ca cei aflați în avionul lui Prigojin să fi fost sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, Potrivit lui, în biroul Wagner din Sankt Petersburg au fost găsite 5 kilograme de cocaină.
"Da, din păcate, nu a fost efectuată nicio examinare pentru prezența alcoolului sau a drogurilor în sânge. Deși știm că în biroul Grupului Wagner din Sankt Petersburg, FSB a descoperit nu doar 10 miliarde în numerar, ci și cinci kilograme de cocaină. Dar, repet din nou, după părerea mea, ar fi trebuit să se facă o astfel de examinare, dar nu a fost efectuată", a spus Vladimir Putin.
VEZI ȘI: Glumă virală despre Vladimir Putin. "Am sunat familia lui Prigojin... avionul nu decolase încă"
El a adăugat că informațiile pe care le-a raportat sunt un fapt stabilit de anchetă. Reamintim că pe 23 august, un avion Embraer Legacy s-a prăbușit în apropierea satului Kuzhenkino din regiunea Tver. Evghenii Prigojin, șeful Wagner, a fost printre cei găsiți decedați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Porecla Reginei Camilla, inventată de nepoții săi vitregi. Cum o numesc Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis
- LIVETEXT: Rezultate alegeri Franța. Răsturnare de situație / Cum a pierdut extrema dreaptă
- Nu mai ține banii la saltea! Avertismentul unui expert financiar: Aproape garantat
- BANCUL ZILEI: Soția și bancnotele mototolite...
- Îți vine să crezi cum era bacalaureatul pe vremuri? Prof. Mariana Badea: "Uite că am supraviețuit" /video
- BANCUL ZILEI: Când uiți de ziua de naștere a soției
- Top cupluri cu aceeași zodie. Voropchievici: Aceștia vor fi uniți pe viață de iubirea lor!
- Săptămâna lui Venus, 8 - 14 iulie 2024. Mâine avem două aspecte nemaipomenite. Vești bune pentru zodii
- Cine-l finanțează pe Cristi Danileț. E de noaptea minții! Cu ce se ocupă „Apostolul Dreptății" de când a ieșit la pensie la 48 de ani
- Nedreptate la Evaluarea Națională! Condamnații, tratați mai bine decât elevii. Lor nu li se poate înrăutăți situația în cazul contestației. Copiilor, da