Data actualizării:
Data publicării:

Răsturnare de situație în cazul lui Klaus Iohannis. Litigiul care îl scapă de plata imediată a 260.000 de euro

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
S-ar putea ca deocamdată Klaus Iohannis să nu fie nevoit să dea înapoi cei 260.000 de euro, obținuți din chiria de la Raiffeisen, după ce a pierdut a doua casă din Sibiu. 

VEZI ȘI: Ce reprezintă, de fapt, decizia ÎCCJ în cazul lui Iohannis. Chirieac, paralelă tare cu Băsescu în 2014

Răsturnare de situație în cazul președintelui Klaus Iohannis. S-ar putea ca acesta să nu fie nevoit să plătească momentan datoria de 260.000 de euro. 

"Într-un document obținut de Antena 3 CNN scrie negru pe alb faptul că ANAF Sibiu a cerut Tribunalului Sibiu să constate nulitatea certificatului de moștenitor al Rodicăi Baștea, cea care este prietena din Statele Unite ale Americii a familiei Iohannis. Știm foarte bine, acest certificat de moștenitor este unul fals. Practic e un nou litigiu cu ANAF Sibiu. Până la soluționarea acestui nou litigiu, care a început în iunie, în acest an, Klaus Iohannis practic nu este obligat să plătească deocamdată și nici ANAF nu îl poate executa fiind pe rol acest nou litigiu, fix pe aceeași speță. Practic putem vorbi despre niște piedici în recuperarea acestui prejudiciu de aproape 300.000 de euro în acest moment.

Este extrem de curios cum de ANAF Sibiu a făcut această mișcare către Tribunalul Sibiu în luna iunie, tocmai pentru a duce cumva la această tergiversare a obținerii prejudiciului de la președintele Klaus Iohannis, care este estimat la aproximativ 300 de mii de euro. Cert este că până nu se rezolvă acest nou litigiu, practic ANAF-ul nu îl poate executa pe Klaus Iohannis și nu poate recupera prejudiciul. Însă va fi nevoit președintele Klaus Iohannis să dea banii înapoi după ce va fi soluționată și această parte a litigiului, iar Tribunalul Sibiu va constata nulitatea certificatului de moștenitor al Rodicăi Baștea", a relatat Gina Vacariu, corespondent Antena 3 CNN.

Decizia instanței în cazul lui Klaus Iohannis

Precizăm că președintele Klaus Iohannis a pierdut o a doua casă din Sibiu pentru care a încasat chirie și trebuie să dea înapoi 260.000 de euro, în urma unei decizii definitive pronunțate miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a pronunțat această decizie într-un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu care i-a aparținut lui Carmen Iohannis, soția președintelui. Procesul a fost pierdut de Rodica Baștea, o prietenă din Miami a soților Iohannis. 

VEZI ȘI: Klaus Iohannis, obligat să întoarcă banii de pe chirii. Diana Tache: Acum este blocat definitiv

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, este minuta deciziei definitive pronunțate miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rodica Baștea ceruse anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa respectivă ar fi aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui Klaus Iohannis, și lui Carmen Iohannis, soția președintelui.

Reamintim că în noiembrie 2015, soții Iohannis au pierdut în instanţă un prim imobil din Sibiu. Este vorba despre un spațiu comercial din strada Nicolae Bălcescu 29.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel