Magistrații eu luat o măsură de ultimă oră în războiul pe avere dintre băieții Ilenei Ciuculete și Cornel Galeș, chiar și după moartea lui.
Ce au încercat să o convingă băieții Ilenei Ciuculete pe fiica lui Galeș
Lupta se dă acum între fiica lui Cornel Galeș și fiii cântăreței, care ar fi încercat să o convingă pe fiica lui Galeș să renunțe la proces.
Potrivit România TV, cei doi băieți ai Ilenei Ciuculete, Mugurel și Cristi, au contactat-o pe Sasha, fiica lui Cornel Galeș, și i-au cerut să renunțe la drepturile ei de moștenire.
Judecătorii au suspendat pentru moment procesul pe averea cântăreței, însă pe portalul instanțelor, numele lui Cornel Galeș continuă să figureze în acest proces, unde de altfel, va fi citată și unica sa fiică pe care o abandonase în copilărie.
Cornel Galeș a fost obligat să le plătească celor doi băieți sume uriașe
Cornel Galeș a fost obligat să le plătească celor doi băieți ai artistei câte 34 de mii de euro, o cotă aparte dintr-un imobil pe care l-a vândut cu 91 de mii de euro, dar și câte 6 mii de lei, cotă parte din drepturile de autor.
Băieții Ilenei și Galeș au ajuns și cu reclamații și la Poliție și la judecată pentru banii luați pe vila cântăreței, proces care este și acum pe rol. Copiii artistei l-au acuzat mereu pe bărbatul cu care Ileana Ciuculete a fost căsătorită timp de 20 de ani că ia trucat averea, și după moartea ei, i-ar fi vândut blănurile, bijuteriile și costumele populare.
Cornel Galeș a murit anul trecut, într-un tragic accident în Spania, iar toată averea lui îi revine unicei sale fiice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic