Data actualizării:
Data publicării:

Răsturnare de situație. Ce spune OMS despre folosirea medicamentului Remdesivir pentru pacienţii cu COVID-19

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Ministerul Sănătății a distribuit marți 10.356 flacoane de Remdesivir în 120 de spitale
Ministerul Sănătății a distribuit marți 10.356 flacoane de Remdesivir în 120 de spitale

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a descurajat vineri utilizarea pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 a antiviralului Remdesivir, unul dintre principalele tratamente împotriva noului coronavirus experimentat anul acesta, după ce s-a constatat că nu ameliorează starea bolnavilor, relatează EFE.

O echipă internaţională de experţi ai OMS a concluzionat că nu există probe că acest medicament, produs de compania farmaceutică americană Gilead şi care anterior a fost administrat bolnavilor de Ebola, scade mortalitatea în cazurile cele mai grave de COVID-19 sau că reduce necesitatea de ventilaţie.

Rezultatele, publicate de British Medical Journal al Asociaţiei Medicale Britanice, au fost obţinute după analizarea datelor a patru tratamente asupra a 7.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.

Medicamentul 'nu are efecte semnificative asupra mortalităţii sau a altor importanţi indicatori ai pacienţilor, precum necesitatea de ventilaţie mecanică sau perioada de ameliorare clinică', au precizat experţii.

De ce descurajează OMS folosirea medicamentului Remdesivir

Ei au subliniat că rezultatele nu arată că Remdesivir ar fi lipsit de unele efecte benefice asupra pacienţilor, însă descurajează utilizarea din cauza costului prea mare şi a posibilelor efecte asupra sănătăţii a acestui tratament administrat pe cale intravenoasă.

Experţii au ţinut să precizeze că sprijină continuarea testelor clinice cu acest medicament, unele dintre ele susţinute anterior de OMS, pe grupuri specifice de pacienţi pentru a putea urmări probe evidente ale efectelor sale.

OMS recomandă de mai multe luni folosirea tratamentelor cu Dexametazonă, un medicament cu corticosteroizi foarte accesibil pe piaţa internaţională, pentru cazurile grave de COVID-19, având în vedere că este cel care a dat cele mai bune rezultate până la această dată, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel