Data publicării:
Răsturnare de situație în cazul românului din avionul Air Algerie
Ministerul Afacerilor Externe transmite într-un comunicat că prezența unui român în avionul Air Algerie prăbușit, joi, în Mali nu poate fi confirmată, deși această informație a fost făcută publică cu o zi în urmă.
"În cursul zilei de 25 iulie, Ambasada României în Algeria a informat Centrala MAE că un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe din Algeria a revenit asupra informaţiei comunicată oficial anterior cu privire la existenţa unui cetăţean român la bordul avionului aparţinând companiei algeriene menţionate.
A precizat că această informaţie nu a putut fi confirmată până în prezent şi că există informaţii contradictorii cu privire la numărul pasagerilor şi la cetăţenia acestora.
De asemenea, surse oficiale din Burkina Faso au confirmat Ambasadei României în Algeria existenţa unor date contradictorii cu privire la cetăţenia şi numărul pasagerilor.
Avionul Air Algerie, găsit cu o dronă. Hollande: Nu există supraviețuitori
În aceste condiţii, Centrala MAE a transmis instrucţiuni ferme ambasadelor României în Algeria, Senegal (ambasada care gestionează şi relaţia cu Burkina Faso), Franţa şi Spania să continue demersurile pentru obţinerea clarificărilor care se impun, inclusiv din perspectiva aspectelor ce ţin de dubla cetăţenie.
În cursul zilei de astăzi, autorităţile române au intrat, din mai multe surse externe, în posesia unor liste de pasageri ai zborului respectiv, care conţin neconcordanţe în ceea ce privește numărul de pasageri. În acest context, s-a demarat o procedură complexă de verificare a tuturor persoanelor aflate pe liste, folosindu-se evidenţele informatizate aflate la dispoziţia MAE şi MAI", transmite MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News