RĂSPUNDERE MAGISTRAȚI, `măsură inoperantă`. Deputat: Ipocrizia CSM. Corb la corb nu scoate ochii!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
CSM, mesaj ferm: Nu putem accepta excesele de limbaj
CSM, mesaj ferm: Nu putem accepta excesele de limbaj
Deputatul independent Remus Borza a afirmat, astăzi, că CSM-ul este ipocrit, iar răspunderea magistraților a devenit inoperantă tocmai din cauza unui amendament al acestuia. 

”Răspunderea magistratului nu e invenție românească, a lui Dragnea sau a lui Tăriceanu, e un principiu de drept universal valabil, regăsit în legislația tuturor țărilor, inclusiv în legislația românească, nu de ieri, de azi, ci din 1864, de la Codul Civil al lui Cuza, în care se instituia principiul răspunderii civile delictual, în sensul că orice faptă cauzatoare de prejudiciu îl obligă pe cel care a săvârșit, a cauzat acel prejudiciu, să-l repare. Codul Civil din 1864 e copy-paste după Codul Civil din 1804, al lui Napoleon. Exista și-n legislația actuală, doar că era o vocație în dreptul statului, că se putea îndrepta cu acțiune în regres după ce despăgubea statul.” a spus Remuz Borza, la DCNews LIVE

Răspunderea magistraților, inoperantă 

Deputatul independent a adăugat: ”Trebuie să existe o formă de răspundere în ceea ce-l privește pe magistrat, pentru că așa cred că s-ar putea responsabiliza pe de o parte corpul magistraților, dar în primul rând actul de justiție, adică să aibă o acuratețe mult mai bună. Din păcate, a devenit inoperant în Comisia Iordache acest principiu al răspunderii magistratului”.

CSM, ipocrizie

Remus Borza a continuat: ”Că vorbeam de ipocrizie, CSM, deși tot pachetul privind reforma justiției a plecat de la CSM, și-a schimbat intempestiv opinia, de pe o zi pe alta, a dat un aviz negativ. Au spus `legile noastre sunt bune, nu ne atingem de ele`. Am înțeles, deci, dacă sunt bune, de ce au simțit nevoia să vină cu peste 400 de amendamente la Comisia Iordache, cu cele două asociații profesionale, AMR și UNJR? Pe bună dreptate, Comisia Iordache putea să le respingă pe toate: `Ați spus că legile sunt bune, nu pot fi amendate nici la nivel de virgulă, nu ne mai pierdem vremea`. Au fost peste 700 de amendamente, majoritatea, vreo 400 de la CSM și asociațiile profesionale, din care vreo 270 au fost admise de Comisie. Aceste modificări, în proporție de 70%, sunt propriile amendamente ale CSM-ului și ale asociațiilor profesionale.”

Orb la orb nu scoate ochii

”Și-n Comisia Iordache au fost foarte mulți ingineri, ideal era să fie avocați, practicanți ai dreptului. (...) Tot CSM-ul a venit cu un astfel de amendament și a spus că dacă tot vreți să ne luați banii, nu puteți să-i luați oricând, ci după ce te judeci în România, fond, apel, recurs într-un dosar penal, care poate să ducă la șase ani de zile. Te duci la CEDO, mai stai și pe acolo vreo 2-3 ani, ai o hotărâre favorabilă, dai în judecată statul român prin Ministerul de Finanțe, după un an-doi îi iei banii, deci, după zece ani statul nu se poate îndrepta în mod automat, pentru că s-a votat în Comisia Iordache și-n plenul Camerei Deputaților un amendament al CSM care spune că statul se poate îndrepta cu acțiune în daune împotriva magistratului abia după ce a obținut o acțiune definitivă de condamnare în penal a magistratului pentru rea-credință sau gravă neglijență. E o vorbă: `corb la corb nu scoate ochii`. Arătați-mi un procuror care va începe urmărirea penală împotriva unui coleg sau un judecător care va da o condamnare penală împotriva unui coleg pentru gravă neglijență sau rea credință. În momentul acela, va realiza că se generează un precedent și peste o lună sau un an îi va veni rândul. Răspunderea magistratului e doar în teorie, pe hârtie, dar nu va fi aplicată și va fi inoperantă.” a subliniat Remus Borza. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel