Data actualizării:
Data publicării:

Rareş Bogdan: Negociem cu USR-PLUS, dar nu renunţăm la Cîţu

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan
Sursa foto: Facebook Rareș Bogdan

Rareş Bogdan, vicepreședintele PNL, a făcut noi declarații privind scandalul din Guvern.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan le-a transmis partenerilor din coaliție că negociază orice, dar la Florin Cîțu nu renunță. Rareș Bogdan a avut și un mesaj „din suflet” pentru Dacian Cioloș: să nu continue discuțiile cu AUR, pentru că își pierde credibilitatea câștigată în ultimii 15 ani, scrie Mediafax.

PNL nu se teme de o moțiune de cenzură, declară, la RFI, prim-vicepreședintele formațiunii, Rareș Bogdan. El îl roagă „din suflet” pe Dacian Cioloș să nu continue discuțiile cu AUR, pentru că „își va arunca în aer credibilitatea câștigată în 15 ani”. Liberalul precizează că la ședința de vineri a coaliției va participa și premierul. Rareș Bogdan are de asemenea un mesaj pentru comunitatea Corupția Ucide: „Vă asigur că nu ne-am schimbat, nu avem cum să semănăm cu PSD”.

Rareș Bogdan spune cine va participa la ședința de vineri a coaliției: „La ședința de astăzi a coaliției va participa domnul Cîțu, voi participa eu, în calitate de prim-vicepreședinte, va participa domnul Ludovic Orban, în calitate de președinte încă al PNL și de asemenea, foarte probabil, domnul secretar general Sighiartău și probabil domnul Iulian Dumitrescu, alt prim-vicepreședinte”.

"Nu ne temem"

Prim-vicepreședintele PNL declară că partidul său nu se teme de moțiunea de cenzură.

„Nu, nu ne temem, pentru că nu cred că Dacian Cioloș, Dan Barna, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Vlad Voiculecu și Dragoș Tudorache și ceilalți lideri, Ionuț Moșteanu și ceilalți se vor putea pune la braț cu domnul Claudiu Târziu, cu domnul George Simion și cu doamna Șoșoacă, pentru că cel puțin pentru domnul Tudorache și domnul Dacian Cioloș, care sunt la fel ca mine, membri ai Parlamentului European, va fi extrem de greu, dacă nu imposibil de explicat colegilor dânșilor din Renew Europe faptul că s-au pus la aceeași masă, au făcut o alianță, chiar și de conjunctură, pentru a da jos un Guvern proeuropean extrem de bine perceput la Bruxelles, la Londra, la Washington, la Paris, pentru a da jos un Guvern cu cine? (...). Deja, ieri, am fost sunat de către Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să mă întrebe ce se întâmplă în România. De asemenea, chiar de oameni din interiorul grupului Renew. Dacă Dacian Cioloș face orice act politic alături de AUR, lucrurile nu vor rămâne așa și se va afla la nivel european ce face USR PLUS. Nu cred, sincer, am încredere că Dacian Cioloș nu se va alia, nici măcar conjunctural, cu colegii doamnei Le Pen și ai celor din AfD”.

"Nu avem o altă opțiune de premier decât Florin Cîțu"

Întrebat ce va face PNL dacă USR PLUS iese de la guvernare și dacă ia în calcul un Guvern minoritar, Rareș Bogdan a răspuns: „Nu cred că se pune problema în felul acesta. Noi vrem să continuăm cu USR PLUS, suntem condamnați să guvernăm împreună”.

„Noi nu avem o altă opțiune de premier decât Florin Cîțu și până la urmă sunt convins că vom ajunge la înțelegere cu colegii noștri, pentru că e mai importantă dezvoltarea României, decât orgoliile de moment. La Florin Cîțu nu renunțăm, dar suntem pregătiți să negociem, e normal ca dialogul să însemne negociere. Nu vreau să vă dezvălui (ce vom negocia - n.r.), dar vom sta de vorbă și suntem cât se poate de disponibili să discutăm pe multe aspecte, nu și pe persoana domnului Cîțu”, a spus Rareș Bogdan.

Întrebat dacă va face astăzi o propunere concretă celor de la USR PLUS, Rareș Bogdan a răspuns afirmativ: „Da, de a veni cu un ministru, în primul rând, care să-l înlocuiască pe domnul Stelian Ion, pentru a debloca situația și pentru a continua guvernarea”.

"Îl rog pe Dacian să înceteze"

Mesajul lui Rareș Bogdan pentru societatea civilă, după ce mai mulți oameni au ieșit în stradă să ceară demisia premierului Florin Cîțu, este că PNL nu seamănă cu PSD.

„Le transmit să aibă încredere că pentru ceea ce am ieșit în stradă și eu și ei, pentru faptul că am stat la minus 30 de grade în ianuarie 2017 și în februarie, pentru faptul că am stat la plus 40 de grade și am luat gaze în ochi și eu și ei în 10 august 2018, nu am uitat, nu ne-am schimbat și lucrurile vrem să le reparăm, exclusiv împreună cu colegii noștri de la USR PLUS, pentru că credem în valorile europene și în șansa acestei țări. Vă asigur că nu avem cum să semănăm cu PSD, vă asigur că nici Gheorghe Flutur, nici Emil Boc, nici Rareș Bogdan, nici Robert Sighiartău, nici Florin Cîțu, nici ceilalți colegi ai noștri nu au nici o șansă să semene cu PSD vreodată, iar cei din USR PLUS au un singur aliat posibil, Partidul Național Liberal. Îl rog în special pe Dacian să înceteze, să-și oprească colegii să mai poarte discuții cu un partid care nu face parte din partidele care susțin cu adevărat Europa comună, un partid antieuropean. Îl rog din suflet, pentru că Dacian e cel care își face cel mai mare rău (...). Dacă continuă discuțiile cu AUR, își aruncă în aer credibilitatea câștigată în 15 ani”, a mai spus Rareș Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel