Data actualizării:
Data publicării:

Rareș Bogdan: Doar cu un singur social-democrat din conducere se poate discuta despre cărți. În rest... mai bine ar vorbi despre cutiile de la sticlele de Whisky Single Malt

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a intervenit telefonic la Antena 3 CNN unde a vorbit despre cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaş în slujba ţării".

Alegeri prezidentiale 2024

Rareș Bogdan a criticat preocuparea colegilor de coaliție pentru cărți și zona universitară, considerând că majoritatea liderilor PSD nu au expertiză în acest domeniu, exceptându-l pe Vasile Dîncu. El sugerează că discuțiile despre cărți nu sunt potrivite în contextul conducerii PSD, care, în opinia sa, ar fi mai interesată de alte subiecte.

„Văd o preocupare intensă a socialiștilor pentru cărți, pentru zona universitară. Nu știu dacă e cel mai potrivit domeniu în care domniile lor să aibă expertiză. Cred că, din toată conducerea PSD, doar domnul Dîncu ar putea să poarte un dialog legat de lecturi, cărți și scriitură. Restul sunt departe de acest domeniu. Pot eventual să discute despre cutiile de la sticlele de Whisky Single Malt care se află în biblioteci sau despre alte astfel de chestiuni.

Discuția despre cărți, în cadrul frumosului palat din Kiseleff, nu știu dacă este cea mai potrivită. Îl aveau pe Vladimir Pasti, îl au pe domnul Vasile Dîncu, mai au câțiva intelectuali, nu foarte mulți, în zona PSD. Așa a fost lumea construită în ultimii 35 de ani. Intelectualitatea publică din România a activat, în general, în zona dreptei, diferit față de zona franceză a anilor '60-'70.", a spus Rareș Bogdan. 

2. Agerpres... (ciuca-rares-bogdan_20255600.jpg)

„Vă asigur că toți colegii din coaliție vor primi cartea"

Rareș Bogdan a spus că lansarea cărții lui Nicolae Ciucă a fost amânată pentru că a fost schimbată data alegerilor, subliniind că această carte reprezintă un proiect și o viziune asupra României. El a asigurat că toți colegii din coaliție vor primi cartea.

„Eu mă bucur că sunt preocupați de cartea domnului Ciucă. Va asigur că ea este scrisă. Faptul că ea nu a apărut în iulie-august este pentru că noi am schimbat data alegerilor împreună cu socialiștii și am decis ca alegerile prezidențiale să fie la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.

Nu avea sens să venim cu acest proiect, care este mai mult decât o carte, este un proiect, este o viziune despre România a președintelui Partidului Național Liberal. Și atunci am decis amânarea cărții, dar vă asigur că toți colegii din coaliție  - Grindeanu, Stănescu, Tudose, Marian Neacșu, doamna Firea, domnul Ciolacu – toți o vor primi pentru că asta este o chestiune de eleganță, iar președintele Partidului Național Liberal este cunoscut pentru eleganța, echilibrul, echidistanța și rațiunea sa și sunt convins că le va face câte o dedicație foarte frumoasă colegilor de guvernare.

Sigur că văd această preocupare: din cine s-a inspirat, cum s-a inspirat. Eu mă bucur că se vorbește despre carte.", a spus Rareș Bogdan. 

„Socialiștii români au vorbit despre două cărți în istoria ultimilor 35 de ani"

Europarlamentarul PNL a remarcat că, în ultimii 35 de ani, membrii PSD au discutat doar despre două cărți și a subliniat că este o realizare ca a treia carte menționată în discuțiile lor să fie cea a liderului liberal.

„Am stat de vorbă cu președintele partidului, viitorul președinte al României, despre această carte și sunt absolut convins că va fi o carte care, și datorită colegilor noștri de guvernare socialiști, va fi foarte așteptată pentru că dânșii sunt foarte preocupați. Mă bucură.

Socialiștii români au vorbit despre două cărți în istoria ultimilor 35 de ani: „Revoluție și reformă” a părintelui fondator al PSD, Ion Iliescu, și despre „Frumoasa și fascinanta Românie” scoasă în candidatura domnului Iliescu.

Mă bucur că a treia carte despre care se vorbește în sediul din Kiseleff și în ședințele de partid ale socialiștilor români este cartea președintelui Partidului Național Liberal. Este o mare realizare.", a spus Rareș Bogdan la Antena 3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel