Data publicării:
Rareș Bogdan, despre turneul african al lui Iohannis: ”A făcut niște lucruri foarte importante pentru economia României"
Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a vorbit despre turneul african al președintelui Klaus Iohannis.
Rareș Bogdan a afirmat că președintele a respectat protocolul și că vizita este benefică pentru economia României.
”Președintele Iohannis, care a fost foarte criticat pentru acest periplu african, a făcut niște lucruri acolo pe care o să le aflăm cu siguranță, pas cu pas, în stilul domniei sale, dar foarte importante pentru economia României. Am văzut și glumele și atacurile din media pe subiectul Hakuna Matata. (...) Este o o expresie în limba swahili, în limba tradițional africană și ați văzut acea imagine cu tabloul domnului președinte Iohannis aruncându-se apoi în apă.
Trebuie să înțelegem ceva: în culturile și în zonele de tip Africa, de tip Asia, trebuie să respecți extrem de serios cutumele. Sunt niște cutume, sunt niște tradiții, dacă te duci în vizită acolo te înscrii. Și regele Charles a făcut asta și Barack Obama a făcut-o în Kenya, el având strămoși din Kenya”, a spus Rareș Bogdan într-un interviu prezentat de Realitatea Plus.
Intrarea României pe radarul Africii, important
”Vă asigur că are destule griji. Singurul lucru pe care îl reproșez este că, inclusiv colegii mei și cu mine, n-am ieșit mai devreme să explic cât de importantă este intrarea României pe ”radarul Africii”.”, a mai spus Rareș Bogdan.
Patru turnee externe într-un an
Klaus Iohannis și-a început turneul în Africa în 14 noiembrie și l-a încheia în 23 noiembrie, președintele bifând Kenya, Tanzania, Zanzibar, Republica Capului Verde și Senegal.
Potrivit Administrației Prezidențiale, vizitele lui Iohannis în Africa reprezintă ”primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană - Africa în spiritul unui nou parteneriat”.
Aceasta a fost al treilea turneu pe care Iohannis l-a făcut în acest an, după cele din Asia (martie) și America de Sud (aprilie), iar în luna decembrie urmează să meargă într-un alt turneu, în Dubai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News