Data publicării:
Rareș Bogdan părăsește Realitatea TV
Rareș Bogdan a anunțat că a luat una dintre cele mai grele decizii din viața sa.
”Am decis să părăsesc Realitatea TV” a spus Rareș Bogdan, joi, într-o conferință de presă a PNL.
”Mă voi bate pentru libertatea presei, pentru libertatea cuvântului. Mulțumewsc colegilor de la realitatea Tv pentru modul în care, timp de șase ani, au fost lângă mine. Mulțumesc lui Cozmin și sper să găsească un înlocuitor mult mai bun decât mine. Eu părăsesc presa cu durere, a fost cea mai grea decizie a mea din această viață. Urmează o nouă etapă în care sper să am același succes ca în presă” a declarat Rareș Bogdan.
”Cuvântul decisiv în decizia mea l-a avut o doamnă, știu că se uită la noi, iar din ceruri se uită soțul ei. Ultimul telefon dat înainte de a lua decizia și de a o face publică a fost cu soția fostului lider liberal Mircea Ionescu Quintus. Nu vreau nicio funcție în PNL. Nu cer nimic PNL, nu vreau nicio funcție în PNL, am venit să aduc un plus”, a mai spus el.
”Nu am nevoie de imunitatea de la Bruxelles. Vin de la venituri mai mari decât ca europarlamentar, probabil că sunt un caz unic”, a mai spus el.
Rareș Bogdan va fi candidat la alegerile europarlamentare din partea PNL, de pe prima poziție.
Citește și:
PNL, listă europarlamentare. Vot BEx. Pe ce loc e Rareș Bogdan
PNL europarlamentare 2019. Mircea Badea, despre marea ABSENȚĂ: E îngrozitor să nu fie pe listă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News