Data publicării:
Rareș Bogdan pune la zid Guvernul Grindeanu. Declarații CRUNTE pentru PSD
Rareș Bogdan, într-un interviu acordat în exclusivitate la DC News , a făcut praf Guvernul Grindeanu.
Jurnalistul a spus că a crezut în programul de guvernare al PSD, dar și-a dat seama că, în realitatea, lucrurile stau diferit.
"Am fost imparțial în timpul campaniei electorale de anul trecut crezând că PSD, care era pe val, va face ceva. Eu sunt unul dintre cei dezamăgiți de acest partid. Nu este vorba că aș fi fost fan PSD și nici nu voi fi! Nu cred în doctrina stângii, promovată de PSD, absolut deloc, poate într-una europeană de tip SPD în Germania, dar și acolo cu rezerve. Cred foarte mult că, în acest moment, PSD trebuie amendat pentru modul în care nu guvernează, ceea ce mi-a picat ca o mănușă. Adică mă gândeam că, în 2017, va trebui să merg cu cărțoiul lui Liviu Dragnea sub braț și să monitorizez aplicarea programului de guvernare. Nu mi-a dat această ocazie, deși mi-aș fi dorit. De ce nu mi-au dat prilejul? Pentru că social-democrații au făcut orice altceva decât să guverneze. Am cea mai critică emisiune la adresa puterii guvernamentale și a majorității parlamentare. Pe de-o parte, acest lucru îmi dă satisfacție, fac ceea ce simt, pe de altă parte, îmi aduce un public foarte numeros", a spus jurnalistul la interviurile DC News.
"Un adevăr al guvernării proaste, într-un anumit domeniu, nu poate fi schimbat. (...) Eu cred că este o dublă măsură între limbajul de campanie pe care l-a avut Liviu Dragnea și ceea ce se întâmplă acum. (...) Ce văd eu în prezent este rușinos. Aruncă vina în fiecare zi pe tehnocrați... În regulă dacă spuneți că au fost proști, dar nu poți să îți justifici propria ta incompetență și incoerență guvernamentală spunând că ba ai găsit o gaură care în realitate nu există... ba ca ai găsit nu știu ce diferență la creșterea economică... care nu există pentru că ai făcut tu greșit, ca premier, interpretarea sau nu ai înțeles etc. Mai multă incoerență ca în această zonă... eu nu am văzut. Eu, ca jurnalist, sunt extrem de fericit. De ce? Pentru că nu am poziția de a fi amabil, de a avea multă răbdare cu actualul guvern", a adăugat realizatorul TV.
[citeste si]
Rareș Bogdan a spus că Guvernul Grindeanu este cel mai prost din istoria PSD.
"Acest guvern este cel mai prost din istoria PSD; nu din istoria României, ci din istoria PSD. Acest partid, dacă a avut ceva, a avut guvernări coerente, nu știu dacă bune sau rele, dar coerente - Adrian Năstase și Victor Ponta, în primii doi ani, au încercat să fie coerenți într-o idee, chiar dacă în cazul acestuia din urmă au făcut lucruri incredibil de proaste pentru România. Cred că nici liderii PSD sau votanții lor nu își închipuiau vreodată că pot asista la atât de multă bâlbâială. Pe mine acest lucru mă deranjează", a subliniat realizatorul emisiunii "Jocuri de putere" de la Realitatea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News