Data actualizării:
Data publicării:

Raportul anual al NATO. Stoltenberg: Moscova a refuzat constant dialogul cu NATO

Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Jens Stoltenberg, NATO/ captură video
Jens Stoltenberg, NATO/ captură video

Secretarul general al NATO a prezentat raportul anual al Alianței, punând accentul pe conflictul armat din Ucraina.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a vorbit public despre raportul anual al organizației. Acesta a pus accentul pe situația din Ucraina și a spus că Alianța ”s-a pregătit pentru cel mai grav scenariu”. 

”Vă prezint acest raport în lumina situației foarte serioase din Ucraina, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina Raportul anual acoperă munca noastră, cu accent pe descurajare și apărare, cu susținere pentru partenerii noștri și adaptare pentru viitor. 

În ultimele luni, mediul nostru de securitate s-a înrăutățit în mod dramatic, invazia brutală a președintelui Putin la adresa Ucrainei este șocantă, dar nu este o surpriză. NATO a împărtășit informații de intelligence în mod public și în mod repetat a avertizat că Rusia era hotărâtă să pornească o invazie la scară largă asupra Ucrainei.

NATO, pregătit pentru cel mai grav scenariu

Ne-am pregătit pentru cel mai grav scenariu, dar am lucrat, în același timp, din greu pentru o situație mai bună. Am făcut fiecare efort pentru a angaja un dialog cu Rusia, dar Moscova în mod constant ne-a refuzat, iar în cele din urmă a ales să întrerupă legăturile diplomatice. 

Toamna trecută am făcut acțiuni pentru a spori cadrul de pregătire al trupelor noastre, pentru a trimite mai multe trupe în părțile estice ale Alianței și am consolidat sprijinul pentru Ucraina. Toate aceste acțiuni vin pe fondul unei asistențe de durată oferite de NATO instituțiilor și forțelor armate ucrainene. De-a lungul anilor, aliații au antrenat zeci de mii de trupe ucrainene”, a afirmat Jens Stoltenberg, într-o conferință oficială de presă a NATO, difuzată de Antena 3. 

Armata rusă s-ar fi repoziționat în Ucraina

Armata rusă încearcă să se repoziţioneze în Ucraina, va menţine presiunile asupra Kievului şi a altor mari oraşe şi va intensifica ofensiva în regiunea Donbas, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de Mediafax. 

"Am auzit anunţuri recente că Rusia va reduce amploarea operaţiunilor militare în jurul Kievului şi în nordul Ucrainei. Dar Rusia a minţit în mod repetat în legătură cu intenţiile. De aceea, vom judeca Rusia în funcţie de acţiuni, nu de vorbe", a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.

"Din informaţiile serviciilor noastre, unităţile militare ruse nu se retrag, ci se repoziţionează. Rusia încearcă să se regrupeze, să realimenteze şi să intensifice ofensiva în regiunea Donbas. În acelaşi timp, Rusia menţine presiunile asupra Kievului şi asupra altor oraşe. Deci, ne putem aştepta la noi acţiuni ofensive, care vor aduce şi mai multă suferinţă", a atras atenţia secretarul general NATO.

"Rusia trebuie să oprească acest război fără sens, să retragă toate trupele şi să se implice în negocieri de bună-credinţă", a insistat Jens Stoltenberg.

Stoltenberg, după Summitul NATO: Vom furniza drone în Ucraina. China să se abțină de la sprijinirea Rusiei

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a vorbit despre situația din Ucraina:

„Aliații NATO își coordonează eforturile când vine vorba de securitatea energetică. China să se abțină de la sprijinirea economică și militară a Rusiei. Mesajul nostru pentru China e să se alăture restului lumii și să condamne invazia brutală din Ucraina“, a spus Jens Stoltenberg.

„Este nevoie să punem sprijin la dispoziția Ucrainei, dar trebuie să ne asigurăm că acest conflict nu devine un război pe scară largă între NATO și Rusia. Nu vom trimite trupe pe teren în Ucraina, dar o vom sprijini cu armament. Aliații echipează Ucraina cu provizii militare suplimentare. Mă refer aici la sisteme antiaeriene, drone și sisteme anti-tanc, sisteme care s-au dovedit a fi extrem de eficiente. De asemenea, aliații oferă și ajutor financiar și umanitar“, a adăugat Jens Stoltenberg. Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel