![Corina Creţu: Regulamentul pentru un Spaţiu European privind Sănătatea, votat la Strasbourg / Foto: Pixabay Corina Creţu: Regulamentul pentru un Spaţiu European privind Sănătatea, votat la Strasbourg / Foto: Pixabay](https://media.dcnews.ro/image/202311/w670/parlament-european-raport-marius-tudor_08168700.jpg)
Parlamentul European a adoptat un raport referitor la punerea în aplicare a principiului supremației dreptului UE, votat și de către 21 de eurodeputați români. Marius Tudor, consilier politic, susține că acest raport ar încălca suveranitatea Constituției.
"Suveranitatea națională este călcată în picioare de un raport votat, pe 21 Noiembrie 2023, de Parlamentul European. 430 de euro-deputați, printre care și 21 de români, au votat pentru supremația dreptului European asupra Constituției. Raportul adoptat recomandă ca, în cazul unei revizuiri a tratatelor, să fie inclus principiul supremației ca dispoziție explicită a tratatului și reamintește că supremația dreptului UE a fost stabilită în mod explicit în Tratatul de instituire a unei constituții pentru Europa.
În plus, se dorește ca legea adoptată de instituțiile Uniunii Europene în exercitarea competențelor care i-au fost conferite să se aplice cu întâietate asupra dreptului statelor membre.
Raportul spune că organele executive și legislative ale statelor membre poartă, de asemenea, responsabilitatea de a se asigura că statul membru respectiv respectă dreptul UE. Subliniază, în această privință, că organele executive și legislative ar trebui să ia măsuri pentru a modifica sau retrage actele juridice care au fost considerate a încălca legislația UE", a declarat Marius Tudor în exclusivitate pentru DC NEWS.
Marius Tudor: Se dorește aplicarea uniformă a dreptului european în toate statele membre
În plus, Marius Tudor afirmă că în cazul în cazul în care acest raport devine lege, dacă România va încerca să pună Constituția pe primul loc Comisia Europeană va iniția procedura de încălcare a dreptului comunitar, iar țara noastră va risca sancțiuni.
"În cazul în care România ar îndrăzni să pună Constituția pe primul loc, adică dacă instanțele noastre constituționale sau supreme naționale ar contesta acest principiu al supremației, Comisia va iniția procedura de încălcare a dreptului comunitar și de sancționare.
Ce se vrea, mai exact, prin acest raport? E simplu! Se dorește aplicarea uniformă a dreptului european în toate statele membre. Adică, la revedere Constituție.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că, în cazul în care acest raport devine lege, iar șansele sunt mari, România ar putea fi obligată să își modifice Constituția. Și dacă UE ar spune așa: Fidelitatea față de UE trebuie să fie sacră, atunci România va trebui să modifice articolul 54 al Constituției și să pună în loc de țară, UE, sau să mai adauge un alineat care să spună exact ce vrea Bruxelles-ul. În caz contrar UE ne sancționează.
Proiectul UE, așa cum a fost conceput inițial, a fost în beneficiul comunității, ar fi fost și acum dacă ar fi avut o conducere cu dragoste de aproape și credință în Divinitate. Din păcate peste ochii celor care ne conduc e o perdea densă de răutate. Sper ca oamenii să se trezească și să aleagă ce trebuie în 2024", a mai spus Marius Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Porecla Reginei Camilla, inventată de nepoții săi vitregi. Cum o numesc Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis
- LIVETEXT: Rezultate alegeri Franța. Răsturnare de situație / Cum a pierdut extrema dreaptă
- Nu mai ține banii la saltea! Avertismentul unui expert financiar: Aproape garantat
- BANCUL ZILEI: Soția și bancnotele mototolite...
- Îți vine să crezi cum era bacalaureatul pe vremuri? Prof. Mariana Badea: "Uite că am supraviețuit" /video
- Top cupluri cu aceeași zodie. Voropchievici: Aceștia vor fi uniți pe viață de iubirea lor!
- Săptămâna lui Venus, 8 - 14 iulie 2024. Mâine avem două aspecte nemaipomenite. Vești bune pentru zodii
- BANCUL ZILEI: Când uiți de ziua de naștere a soției
- Cine-l finanțează pe Cristi Danileț. E de noaptea minții! Cu ce se ocupă „Apostolul Dreptății" de când a ieșit la pensie la 48 de ani
- Noua schemă a hoților: Falși agenți care îți ridică mașina. Ai putea cădea chiar tu în plasă / Avertismentul Poliției