Rapid Bucureşti, clarificări despre datoria către un fost jucător: Deși nedreaptă, această situație este cunoscută clubului de aproape 2 ani
Rapid Bucureşti vine cu precizări importante, după ce FIFA a decis interdicţie la transferuri din cauza unor datorii către un fost jucător.
"PRECIZĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU CAZUL JULIO CESAR
Clubul FC Rapid nu a dorit să comenteze în mod public situația din jurul acestui caz până la epuizarea tuturor căilor de atac posibile.
Deși pornite de la persoane cu pregătire în domeniul dreptului sportiv, informațiile care circulă în presă sunt eronate, întrucât pornesc de la date incomplete sau eronate. Drept urmare, ne simțim obligați să lămurim cronologia evenimentelor, urmând ca, după soluționarea în mod irevocabil a cauzei, să revenim cu toate detaliile.
Astfel, în decembrie 2012, FIFA a obligat vechea societate Rapid, în prezent în faliment, să îl despăgubească pe Júlio César cu suma de 400.000 EUR.
În luna octombrie 2020, la cererea jucătorului, FIFA a pus în executare hotărârea din 2012 și față de noua societate Rapid, obligându-ne la plata sumei de 400.000 EUR către jucător, în caz contrar urmând a fi sancționați cu interzicerea dreptului de a legitima noi jucători.
În luna noiembrie 2020, clubul Rapid a formulat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne împotriva deciziei FIFA din octombrie 2020. Acest apel a fost judecat în aprilie 2021, dar hotărârea nu a fost pronunțată și comunicată decât un an mai târziu, în luna aprilie 2022.
Decizia Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a fost atacată la Tribunalul Federal Elvețian (instanța supremă din Elveția), conform procedurii de drept comun din Elveția. Deoarece acest dosar este încă pe rolul instanței, nu vom face precizări vizavi de motivele de recurs.
Întrucât exista posibilitatea ca, instanța din Elveția să se pronunțe după începerea campionatului, clubul a întreprins și un demers în România, cu scopul de a crea posibilitatea suspendării sancțiunii, până la soluționarea dosarului din Elveția. Acest demers a fost menit doar să ne protejeze de situația în care am achita datoria către jucător, iar ulterior plății decizia TAS ar fi anulată de instanța civilă din Elveția (situația în care clubul ar trebui să se adreseze unei instanțe braziliene pentru recuperarea banilor).
În final, dorim să subliniem faptul că, deși nedreaptă, această situație este cunoscută clubului de aproape 2 ani, nu reprezintă un eveniment neprevăzut, iar noii jucători vor fi prezenți în alb-vișiniu și în meciurile oficiale", transmit giuleştenii printr-un comunicat de presă.
Rapid Bucureşti, program infernal în primele trei etape. Jucătorii nu se sperie: Îţi vezi adevărata valoare
Rapid Bucureşti joacă în primele trei etape din Liga 1 cu CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, dar jucătorii nu se sperie.
"Într-adevăr, avem un start de sezon de foc, dar eu cred că este mai bine să începi în forță campionatul, decât să începi cu o nou-promovată sau cu o echipă de la subsolul clasamentului. E mai bine să joci cu primele echipe, pentru că acolo îți vezi adevărata valoare și pleci de la același nivel.
Pentru că vii după perioada de cantonament, deci nu e mare diferență. După 3-4 etape, abia de atunci se revine la normal. Va fi un sezon dificil, greu, cu multă presiune, dar asta nu trebuie să ne apese. Suntem Rapid, trebuie să demonstrăm acest lucru", a declarat Alexandru Albu, mijlocaşul Rapidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News