Randi, motivul pentru care nu are iubită. "Doar un psiholog poate să spună"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Randi
Randi
Randi a spus de ce nu are nicio iubită. Artistul și-a deschis sufletul, în timpul unei emisiuni tv.

"Suntem dependenți de viață și diversificare. Încerc să schimb mereu stilul, să nu mă repet. Cred că am fost depedent și de un om. Am multe persoane pe care le iubesc, dar sunt singur, n-am reușit în șase ani să nu mai fiu. Pot să vorbesc despre iubire chiar dacă nu am o relație intimă cu cineva. Nu știu, poate doar un psiholog poate să spună. Cred că ține de un fel de chimie și după atâtea experiențe îți dai seama dacă merge, chiar după trei zile. Și gustul libertății e dulce, frate. Am avut o experiență acum șase ani și mi-am dat seama că este un non-sens să stai să speri că o să fie bine. Și să aștepți doi ani ca cineva să se schimbe îți dai seama că ai muncit degeaba. Vrea liniște, înțelegere, la un nivel matur, oamenii nu se mai cunosc pe ei. La un moment dat, chiar am devenit obsedat în a nu mai pierde vremea cu ceva care nu merită", a declarat Randi, în emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel