Randi: ”Femeia care m-a învins”. Trebuie să vezi VIDEO
Randi are o veste pentru fanii săi.
Randi își face un cadou aniversar, lansând o nouă piesă, „Femeia care m-a învins", chiar în apropierea zilei sale de naștere. Artistul împlinește 37 de ani pe 23 mai.
Piesa „Femeia care m-a învins" este compusă integral de Randi, atât versurile, cât și muzica, și este despre acea femeie care „reușește să-mi înțeleagă esența, nu doar aparența, să îmi dea jos măștile", spune artistul, adăugând că melodia nu își găsește încă inspirația în realitate.
Filmat la începutul lunii martie, chiar înainte de perioada de izolare, videoclipul este o colaborare în premieră cu frații Spoială Brothers, cărora le aparține și scenariul clipului. De această dată, povestea vine nu ca o completare, ci ca o exprimare opusă a piesei. „Mi-am dorit ca videoclipul să fie diferit, mai dinamic și cinematografic și, mai ales, să vină ca o antiteză a poveștii despre iubire profundă și emoții. Astfel, videoclipul vorbește despre o luptă fizică, deloc ușoară, în care ea mă învinge", punctează artistul, precizând că inclusiv decorul a fost construit de la zero, special pentru această filmare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News