“RAMONA HORVATH & FRIENDS“ cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului 2017
oi, 27 aprilie 2017, ora 19:30, în Sala Bizantină a Palatului Béhague din Paris – reședința ambasadorului român în Franța, Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național “George Enescu” și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Franceză, Institutul Cultural Român din Paris, Liga Studenților Români în Străinătate – Filiala Franța și Clubul Franco-Român din Paris, prezintă o seară de jazz cu Ramona Horvath & Friends.
După succesul înregistrat de prezentarea albumului “XS Bird” pe scena Ateneului Român (București, 2015), album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2016), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, și-a dorit să prezinte acest album și la Paris cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului (30 aprilie). Astfel, în cadrul elegant oferit de Sala Bizantină va avea loc o seară de jazz cu Ramona Horvath și câțiva dintre muzicienii prieteni și colaboratorii săi: contrabasistul Nicolas Regeau, bateristul Philippe Soirat și un invitat surpriză. Cu aceasta ocazie pianista de jazz Ramona Horvath va interpreta piese de pe albumul “XS Bird” și va prezenta în avanpremieră noul său proiect.
În deschiderea evenimentului desfășurat sub patronajul UNESCO International Jazz Day vor vorbi domnul Claude Carrière, președintele de onoare al Academiei de Jazz din Franța și domnul Mihai Stan, președintele Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură.
Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București ca și pianist concertist în muzică clasică, iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical.
A fost eleva și partenera de scenă a Maestrului Jancy Korossy, împreuna cu care a concertat pe cele mai importante scene europene. De asemenea, a înregistrat, alături de Maestrul Korossy, discul “Dor de acasă”, album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009).
Ramona Horvath trăiește în Franța, unde își continuă cariera de pianist de jazz. Ramona este o prezență foarte activă pe scena de jazz pariziană, recent putând fi ascultată în festivaluri precum: Jazz sur Seine, Pianissimo, Jazz au Coeur etc.. Pianista conduce de asemenea un trio de jazz (pian, contrabas și tobe), trio care în 2015 a înregistrat și produs în Franța primul lor album “XS Bird” (Black & Blue, 2015), album ce a primit premiul pentru "Cel mai bun album de jazz al anului" în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România, 2016).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News