Data publicării:

Ramona Bădescu, secrete. Cum să te menții în formă la aproape 50 de ani

Autor: Dana Popa | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Ramona Bădescu este poate una dintre cele mai cunoscute românce din Italia. Are o siluetă de invidiat și este într-o formă de zile mari. 

Ramona Bădescu este adesea întrebată ce face și ce diete adoptă de arată la aproape 50 de ani ca la 30. Ne-a dezvăluit câte puțin din ritualul său de frumusețe și ingredientele care pentru ea fac minuni! 

- Ramona, cum te întreții? Care este ritualul tău zilnic de frumusețe?

- Dintotdeauna am încercat să fiu atentă cu corpul meu, în primul rând, din punctul de vedere al sănătății și după aceea al frumuseții.

Sunt foarte atentă, curioasă și mă informez tot timpul asupra lucrurilor pe care le mănânc, nu numai din punctul de vedere al gustului, pentru că sunt foarte pofticioasă, dar și din punctul de vedere al îmbinării alimentelor. Mănânc multe fructe, întotdeauna înainte de masă, multe legume și zarzavaturi, îmi plac pastele, carbohidrații, dar pe care nu îi amestec cu proteinele, adică cu carnea. În momentul în care mănânc paste, nu amestec cu proteinele, împărțind în timpul zilei proteinele - la prânz și carbohidrații - seara. Pentru că, dacă mănânc paste seara, mă ajută la somn. Carbohidrații sunt ușor de digerat. Pentru ritualul de frumusețe beau 2 până la 3 litri de apă plată pe zi, care este fundamentală. Cum mă trezesc beau apă caldă cu lămâie sau cu oțet de mere. Iar acum, ca să-mi purific organismul, în anumite perioade ale anului, dimineața beau un concentrat de aloe pură.

- Ce proiecte ai acum în pregătire?

În acest moment important din viața mea în care lucrurile se termină și se încep, la fel și proiectele, vreau să sărbătoresc 25 de ani de activitate artistică, (am început să cânt la 4 ani jumatate) și 50 de ani de viață printr-un proiect social important, pentru că întotdeauna am considerat în viață că trebuie să faci lucrurile potrivite la momentul potrivit și bunul simț să te călăuzească, să știi ce să alegi și ce să faci! Și, bineînțeles, să ai și posibilitatea să poți să alegi!

- Ce iubești cel mai mult la Italia?

La italieni iubesc cultura lor și modul de a se comporta, educația primită în familie, ei au fost mai norocoși că au reușit în timp, prin politica pe care au dus-o, prin viața pe care au trăit-o, să poată să-și mențină familiile nobile, și de multe ori când merg în Palazzo Ruspoli sau în Villa Borgheze se întâmplă să te întâlnești chiar cu proprietarii, cu urmașii celor care au creat aceste minunate locuri. Când se vorbește despre baroni, de conți, contese, nu este o poveste pe care o citești, este o realitate în care te transpui întâlnindu-te personal cu aceste persoane, care îți povestesc trecutul lor, lăsându-te fascinată în fața acestor povești.

- Ce ai moștenit de la italieni? Cum îți place să te definești?

Anul acesta împlinesc 28 de ani de când sunt în Italia, și oricum chiar dacă am trăit mai mult în Italia decât în România, România m-a născut dar Italia m-a adoptat. Când sunt întrebată ce naționalitate sunt, întotdeauna spun mândră că sunt româncă. Trăind în Italia am preluat mult din obiceiurile italienilor, îmi place și apreciez mult caracterul solar și zâmbetul oamenilor din climatul mediteranean, chiar dacă și ei au probleme și greutăți și aici. Îmi place educația și modul lor de a se comporta, ador bucătăria mediteraneană, rețetele italienești, apreciez femeile care sunt puțin mai egoiste și care știu să se facă respectate pretinzând și îmi place că bărbații le respectă și le fac să se simtă reginele lor, tratându-le cu delicatețe sufletească și cu atenție.

Vezi si: Ramona Bădescu îşi dezvăluie secretele de frumusețe

- Ești o femeie frumoasă! În materie de beauty la ce anume nu poți să renunți?

Mi-ar fi greu să exprim la ce nu pot să renunț. Am foarte multe lucruri pe care le folosesc, dar în primul rând, nu pot să renunț la miere, care pentru mine este un element important în îngrijirea mea cotidiană, atât pentru tratamentele faciale cât și pentru cele corporale. Aplicată pe pielea uscată, pe față, și amestecată cu mișcări ușoare sus-jos, mierea devine un mod de a curăța porii, ca un fel de scrub. Astfel, dă luminozitate pielii și după ce o lași pe față să se "odihneasca" timp de zece minute, ar putea să devină chiar o masca hidratantă. Mierea se poate folosi pe corp și înainte de a intra în saună, aplicată cu mișcări circulare și ușoare, lejere, lăsată să acționeze.

- Când vine vorba de fashion&style, la ce te gândești prima dată?

La personalitatea fiecărui om. Pentru că dintotdeauna concepția mea de modă a fost nu cea care era în vogă... Mie întotdeauna mi-a plăcut să fiu eu cea care să lansez anumite mode și tendințe.

- Care este stilul tău vestimentar preferat?

Îmi place foarte mult să mă joc cu vestimentația, cu culorile, cu modul meu de a mă îmbrăca chiar dacă aș putea să zic că aș avea un stil minimalist, dar în același timp cu un ton de eleganță, rafinat. Dacă într-un singur cuvânt ar trebui să exprim ideea de cum sunt eu, acela este – chic! - Care este obiectul vestimentar cel mai drag din garderoba ta? Am obiceiul să mă atașez de anumite lucruri și chiar dacă am avut norocul să am o garderobă bogată și un dressing mare, se întâmplă să am și să păstrez anumite lucruri pe care le port de mulți ani, sunt legată de ele. Întotdeauna mi-a plăcut să am lucruri noi și dacă mi-au plăcut le-am păstrat mereu în garderobă. Am un taior de la Gai Mattiolo pe care l-am purtat la prima mea emisiune în Italia. Jeanșii am început să-i port foarte târziu, abia de acum 3-4 ani. Dar de atunci îi port destul de des. Obișnuiam să mă îmbrac doar în costume sau în rochii foarte elegante. Cu timpul am adoptat un stil mai casual!

Îmi place diversificarea îmbrăcăminții, plecând de la stilul casual, de la cel sport, dimineața îmi place să ies la cumpărături easy, nefardată, în serile de gală port rochii de gală, lungi, îmi plac momentele juste, să te îmbraci exact cum trebuie la fiecare ocazie. Trebuie să ai gust, trebuie să știi ce cumperi, trebuie să te simți tu cel care lansezi moda, nu cel care se ia după modă!

- Prima donna sau donna imobile?

Prima donna imobile, fiind și săgetătoare sunt un suflet tot timpul în mișcare, tot timpul mă pun în discuție în căutarea perfecționării, îmbunătățirii pentru că eu consider că în viață numai o persoană care își dă seama că nu știe tot, nu a făcut tot, ar putea să fie o persoană de bun simț și inteligentă.

- Actriță sau cântăreață?

Show woman!

- Mic dejun sau cină?

Mic dejun, prânz și cină!

- Destinația perfectă de vacanță?

Munca!

- Ce inseamnă România pentru ține?

Înseamnă părinții mei și pământul care m-a născut!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel