Raluca Zenga, interviu. Cât costă să trăiești la bogați
Trăiește de 8 ani în Dubai, orașul contrastelor și al bogaților, însă nu vede viața în altă parte.
Raluca Zenga este îndrăgostită de lumea arabă și se simte minunat să locuiască în cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite. Este mereu cald și bine, are plaja la picioare, cum iese din casă, copiii s-au adaptat climei și vieții de acolo, merg cu drag la școală și le place să se distreze de minune vizitând mereu atracțiile noi ale orașului aflat într-o continuă dezvoltare.
Raluca Zenga și-a făcut un rost în Dubai și nu s-ar muta de acolo pentru nimic în lume! De ce? Ne povestește chiar Mămica ZEN, care curând își va lansa un frumos blog de travel, ea fiind deja considerată influencer în UAE.
Raluca, călătorești des! Cum de te-am prins încă acasă, în Dubai?
Am luat o mică pauză cu sărbătorile de iarnă. Înainte de ele am fost în Sri Lanka. Apoi, de Crăciun am fost la Walter, în Venezia, acolo unde antrenează. De Revelion a venit el în Dubai 10 zile. Acum am plecat în Vietnam pentru o săptămână. Mi-aș dori să mai merg în Africa, nu am fost niciodată până acum acolo, în safari în Kenya, dar mă stresează faza cu vaccinurile.
Știu că vrei să-ți faci un business. Ai renunțat la ideea cu grădiniță?
Am renunțat la businessul de a deschide o grădiniță în Dubai, nu a mers. Am avut un asociat care nu și-a făcut treaba cum trebuie. Plus că mie îmi place să plec, să am un grad de libertate. Mi-ar fi plăcut să fac un Boutique hotel în Asia. O să facem o firmă de evenimente în Dubai. Mi-ar plăcea să-mi deschid și un Healthy Cafe, cu breakfast all day, care este obsesia mea. Să poți mânca pe stilul american, orice la orice oră, Ouă Benedict, salate, paste, pui, clătite și la 8 seara. S-a deschis și un mall chiar acum pe Palm, The Point, cu o vedere maximă peste Atlantic. Acolo mi-ar fi plăcut să-mi fac un business, dar aici ai nevoie de un asociat local!
Cum e viața în UAE pentru tine?
În ianuarie s-au împlinit 8 ani de când locuim în Dubai. Cei mici merg la școală în continuare, Walter mă bate la cap să stăm la Venezia, dar am hotărât să stăm aici. E greu să ne mutăm mereu după el, e o meserie prea capricioasă și nu poți face asta cu copiii, pentru că ai nevoie de stabilitate. Eu și soțul meu suntem obișnuiți cu statul la distanță, e ok cu noi.
O dată la cât timp vă vedeți?
A fost Walter de anul nou în Dubai, a stat 10 zile, am plecat eu în Vietnam acum și apoi mergem în Venezia, dar acolo e frig încă, ne vedem cam la o lună. Mai mult noi mergem la el, eu și copiii, e foarte ok, avem zbor direct, Dubai-Venezia.
Unde îți place cel mai mult în Dubai?
Mie îmi place zona Palm Jumeirah, unde e căsuța mea, plaja mea, sunt diverse atracții. Îmi place în Downtown, dar e mereu aglomerat, sunt foarte mulți turiști, Dubai Marina e ok. Îmi place foarte mult zona Dubai International Financial District, acolo ies des, e un vibe foarte new yorkez, mai ies în cluburi, dar nu mă expun. Pentru că îmi place să gătesc, cele mai bune condimente le găsesc la Deira Souk, așa că de câte ori vreau să fac provizii de diverse chestii tradiționale arăbești, acolo mă opresc.
Cum arată o zi normală de a ta acolo?
Dimineața sunt cu copiii, îi văd și îi pregătesc de școală, luăm micul dejun împreună. La școală nu îi duc eu, doar îi iau. După ce pleacă ei ies puțin, stau la plajă sau merg la sală, mă văd cu mamele de la școală la cafea sau socializare, mai merg la evenimente, brunch-uri, apoi o iau pe Sami și pe Walter junior de la școală. Dacă nu au activități îi aduc acasă, îi las să se joace, să se bucure de timpul liber...
Te implici la teme, îi ajuți?
Nu îi ajut la teme. Pico e clasa I-a, Samira e a III-a. Samira este mai autodidact, nu vrea să o ajute nimeni la teme, dacă greșește, greșește pe barba ei. Cel mic are proiecte drăgălașe, e la școala americană, acolo se pune accent pe creativitate, pe imaginația copilului, să se dezvolte. Se duc destul de binedispuși la școală, e o mare diferență între ce fac ei acum și copilăria mea. Dacă mă ducea tata la școală era super lux, beam cacao cu lapte dimineața, mâncam pâine cu unt, mergeam cu metroul... Ei au prânzul la cantina școlii, nu mai vor să mănânce de acasă, se aliniază cu elevii mai mari și mănâncă la școală, acolo au un meniu echilibrat și sănătos, au reguli foarte stricte, super activități, au piscină olimpică, sală de sport, diverse activități. Școala este destul de aproape de noi, au o viață foarte relaxată și nu mă văd să plec de aici, să mergem în altă parte. Cel mic s-a născut aici, e foarte atașat. Când se termină școala, aici e vară toridă și noi venim în Europa, 2 luni în vacanță. Hoinărim!
Cum de arăți atât de bine după doi copii?
Încerc sa fac mișcare, sa imi sculptez corpul cu exerciții specifice, pentru ca nu mai am metabolismul de la douăzeci de ani. Am redus cumva din porțiile de mâncare, limitând excesele tinereții... Înainte de o ședintă foto mă antrenez o săptămână mai intens, fac un masaj și un tratament facial, să mă simt mai bine în pielea mea și să nu forțez fotograful la un abuz denaturat de Photoshop (râde)!
Ce fel de mămică ești? Unde te distrezi de obicei cu copiii?
Sunt o mamă cool, cred eu. O mamă care își duce copiii la musical-uri de teatru, la concerte și festivaluri de muzică dance, expunându-i la tot felul de manifestări artistice și creative care să îi inspire pe viitor. Ne place să ne distrăm împreună la parcurile de distracții și aici, în Dubai, sunt nelipsite. Avem Legoland și chiar mă întreba Pico când mai mergem. Le-a plăcut mult la Warner Bros, deschis nou la Abu Dhabi. Mai mergem la Motiongate Dubai, un parc de distracții foarte frumos situat chiar lângă Legoland unde copiii sunt încântați când întâlnesc personaje de animație, vizitează satul Strumfilor, casa lui Shrek, văd dragoni de tot felul, se dau în carusel și în alte nebunii. De regulă, la parcurile de distracții petrecem nu mai mult de 4-5 ore. Dacă vrem adrenalină, mergem și în safari, cu mașini și cămile. Este foarte distractiv! Citim multe cărți împreună, povești clasice reinterpretate într-o notă amuzantă, modernă, ceea ce a determinat să mă bucur zilnic de înțepăturile a doi micuți bandiți cu un strașnic simț al umorului. Uneori gălăgios, italian, alteori sec, britanic! Sunt o mamă complice, care îi ascultă, se joacă cot la cot cu ei, și îi învață de timpuriu empatia față de ceilalți, satisfacția de a fi bun și de a ajuta pe cel mai slab, pe cel lipsit de apărare.
Le faci poftele copiilor? Ești strictă?
Dacă mergem la Legoland nu le cumpăr jucării, e lege! Vorbim de acasă! Dacă vor un lego, cumpărăm un lego dar și-l fac ei singuri acasă. În rest, ne dăm împreună în toate nebuniile din parcul de distracții.
Cât cheltui, de obicei, când mergi cu cei doi copii la parcurile de distracții?
În Dubai și dacă ieși din casă începi să cheltui, orice, imediat găsești ceva de luat și cheltui, niciodată nu iei doar ce îți trebuie, aici nu cred că poate să facă cineva economii.
Care este bugetul unei familii cu 2 copii în Dubai, ca să poată să trăiască decent?
Să zicem că o familie cu doi copii ar avea nevoie aici de cel puțin 5000 de dolari pe lună, ca să poată trăi decent. Asta înseamnă cam 20.000 de dirhami pe lună. Eu chiar am încercat să fiu mai ponderată în cheltuieli, nu înțelegeam pe unde se strecoară banii! Școala este foarte scumpă, a devenit foarte scump Dubaiul.
Care este mâncarea ta arăbească preferată?
Îmi place mult mâncarea arăbească, orezul lor cu șofran, peștele-cum îl gătesc cu mirodenii, ceaiul, dulciurile, la fel, cu multe nuci, clătitele cu șofran și brânză topită, stropite cu sirop de curmale, aș mânca non stop!
Anul acesta ai împlinit 8 ani de când locuiești în Dubai. Care sunt atracțiile tale preferate din acest oraș?
Aici nu te saturi niciodată să privești! Joia, vinerea și sâmbăta este foarte aglomerat în Dubai Mall și nu numai. Este ca în Times Square-ul din New York de Revelion. Vinerea e zi sfântă de odihnă. Toată lumea iese joi seara, vinerea e brunch-ul care începe la 12.00 și se termină la 16.00, lumea se duce la happy hour și prin cluburi.
Atracțiile mele preferate, după plajă mea din Palm și impunătorul Burj Khalifa sunt Dubai Frame, care mi-a plăcut foarte mult, cu camera viitorului în care poți să vezi cum va arăta Dubaiul în 2050, imaginea de sus a părții noi și vechi a orașului, podeaua de sticlă sub care ți se așează tot orașul la picioare... Eu văd acum atracțiile prin prisma copiilor. Dacă vreau să mă relaxez, ne adunăm un grup de prieteni, fiecare aduce câte ceva de mâncare sau luăm un bufet, ceva, și închiriem, ieșim cu barca pe Dubai Marina. E foarte relaxant. Dacă închiriezi poți să dai, de exemplu 100 de dolari de persoană, ai jumătate de zi în care ești pe mare, te bronzezi, nu ai aglomerație, te strângi un grup de 10 fete și iese o super distracție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News