Iulia Albu este cunoscută pentru criticile pe care le aduce vedetelor, atunci când vine vorba de vestimentație și de stil. De această dată, creatoarea de modă a comentat ținutele femeilor din politică, de la alegerile parlamentare.
La adresa Ralucăi Turcan, Iulia Albu nu a avut prea multe cuvinte de laudă și i-a oferit nota 2, dar nu înainte de a explica de ce.
"Reprezentanta Partidului Naţional Liberal a avut o apariţie aparent decentă, chiar puţin depăşită din punct de vedere stilistic. Ar fi făcut o alegere mult mai potrivită purtând botine kitten heel (toc mic şi subţire), decât aceste cizme de doamnă care merge la Revelion. Cizmele sub genunchi sunt o alegere nefericită în sine, excepţie făcând cele fără toc, îmbrăcate în blană de oaie, care au un anumit specific şi abordabile mai degrabă în timpul liber.
Găsesc, de asemenea, extrem de nepotrivită în acest context “rochia de birou” deasupra genunchiului, cât şi nuanţa extrem de violentă faţă de negrul accesoriilor. Dresurile atât de groase nu sunt potrivite într-un asemenea context, mai ales considerând că doamna Turcan putea lejer să aleagă un mantou mai lung, nemaifiind necesare aceste artificii. Mantoul este prost croit, aspect vizibil mai ales în zona bustului, fapt explicabil prin alegerea unei măsuri mai mici decât era cazul. Un mantou trebuie să dea o notă de elegantă purtătoarei, iar la acest nivel, orice, sub caşmir, este pur şi simplu inacceptabil.
Nu vă “înghesuiţi” în haine care nu vă vin. Ea primeşte, însă, un punct în plus pentru că a fost singura care a purtat mânuşi", a spus Iulia Albu, pentru okmagazine.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024