Data actualizării:
Data publicării:

Raluca Turcan spune că moțiunea PSD este „a invidiei și a răzbunării”. Aluzii la Liviu Dragnea

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a reacționat după ce PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîțu.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a avut una dintre primele reacții ale coaliției de guvernare PNL - USR-PLUS - UDMR la anunțul PSD legat de moțiunea de cenzură. Turcan este de părere că demersul social-democraților este unul plin de invidie și răzbunare pe faptul că „președintele Iohannis și PNL” au reușit să scape țara de problemele cu Uniunea Europeană.

„Moțiunea PSD este moțiunea invidiei și a răzbunării, pentru că Președintele Iohannis și PNL au reușit să inverseze traiectoria descendentă, anti-europeană, imprimată României de PSD și de Liviu Dragnea și au reușit practic să repună România pe creștere, din nou la masa discuțiilor europene legate de dezvoltarea Uniunii”, a transmis Turcan într-un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, miercuri după-amiaza.

VEZI ȘI: PSD, moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu pe 14 iunie! Anunțurile momentului pe scena politică.

Situația s-a schimbat drastic în ultimii doi ani, susține ministrul Turcan

 

În ultimii doi ani, majoritatea cu guvernare liberală, România a scăpat de sancțiunile Uniunii Europene și se pregătește să atragă fonduri pentru dezvoltarea națională, mai transmite Turcan. „În 2019, România era în pragul sancțiunilor europene. Acum, PNL și aliații de la USR-PLUS și UDMR guvernează european și pregătesc implementarea unui plan de dezvoltare națională pentru următorii mulți ani”, se mai arată în mesajul reacție la moțiunea social-democraților.

„La PSD, disperarea este maximă, pentru că nu vor fi ei cei care vor gestiona fondurile pentru dezvoltarea României. PNL și aliații vor ca banii să ajungă în prosperitatea românilor, nu în prosperitatea baronilor PSD. Liviu Dragnea nu a guvernat singur!”, a conchis ministrul Muncii și Protecției Sociale, atacându-l pe fostul lider social-democrat care în prezent cere liberarea condiționată.

VEZI ȘI: Va fi eliberat Dragnea, joi, din închisoare? Răspunsurile lui Tache și Ciuvică, în exclusivitate pentru emisiunea DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel