Data publicării:

Raluca Turcan și alte cinci persoane, amendate pentru că nu purtau mască de protecție

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Raluca Turcan
Raluca Turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președintele Consiliului Județean Sibiu și alte patru persoane au fost amendate.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a transmis, joi, că în urma apariției în mediul online a imaginilor în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au fost identificate șase persoane care au fost sancționate conform Legii nr. 55/2020.

Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 lei.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. 

Ministrul a spus că cei care au participat la acțiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen. „De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a scris Turcan pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel