Data publicării:

Raluca Turcan: Cred că forma propusă vineri pentru statutul PDL este acoperitoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
raluca turcan
raluca turcan

Alegeri prezidentiale 2024

Vicepreşedintele democrat-liberal Raluca Turcan a declarat sâmbătă că varianta convenită la Colegiul Director pentru statutul partidului este acoperitoare, iar PDL trebuie să o aplice.

"Consider că ieri, la Colegiul Director, am ajuns la o variantă care poate să acopere unele probleme de imagine pe care le aveam în PDL", a spus vicepreşedintele PDL, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, varianta la care s-a ajuns permite suspendarea din partid a persoanelor care aduc prejudicii de imagine, chiar şi până în momentul trimiterii în judecată.

Raluca Turcan consideră că, dacă se va impune o exigenţă mai mare în interiorul partidului, democrat-liberalii pot să recâştige din încrederea românilor.

"Mingea este acum în curtea noastră. Am fi putut să avem un statut mult mai restrictiv. În momentul de faţă, suntem noi chemaţi să luăm decizii mai severe", a declarat Turcan, înaintea începerii Consiliului Naţional de Coordonare al PDL.

În opinia sa, membrii conducerii PDL trebuie să fie atenţi ca, în cazul în care există persoane care se abat de la cerinţele partidului privind integritatea sau profesionalismul, să fie luate măsuri şi corectate greşelile.

Citeşte şi:

PDL are un nou statut. Reformiştii au votat împotrivă – VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel