Data publicării:
Raluca Turcan anunţă OUG pentru alegerea şefilor de Consilii Judeţene
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că s-ar putea ajunge la Ordonanţă de Urgenţă pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene, dacă nu se va ajunge la un consens în Parlament.
„Opțiunile partidelor care au susținut guvernul PNL sunt ferme de data aceasta, de la UDMR, ALDE, PMP, inclusiv ProRomânia, de a reveni la varianta de alegere a șefilor Consiliilor Județene, adică de a fi aleși de consilieri, ceea ce înseamnă că sunt șanse foarte mari în Parlament ca Ordonanța PSD să fie respinsă și să revenim la varianta inițială. Dacă nu se ajunge la un acord în Parlament - și vom încerca în prima săptămână a sesiunii parlamentare să aducem acest proiect pentru a reveni la sistemul inițial- atunci nu excludem o ordonanță prin care această problemă să fie tranșată și să respectăm și al doilea punct, anume alegerea președinților de CJ din rândul consilierilor locali" a declarat Raluca Turcan, conform Mediafax.
"După părerea mea, este adevărat că trebuie să se revină și la alegerea Președintelui Consiliului Județean din rândul consilierilor județeni și nu prin alegere directă. Cu siguranță există o gândire la nivel de Guvern și, cu siguranță, la momentul potrivit, Guvernul vă va spune cum vede lucrurile", a declarat, tot joi, președintele Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News