Ralph Breaks the Internet, în fruntea box office-ului nord american
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Ralph Breaks the Internet
Ralph Breaks the Internet
Filmul de animaţie produs de Disney ''Ralph Breaks the Internet'' se menţine în fruntea box-office-ul nord-american în cea de-a doua săptămână de la lansare, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.

Animaţia, continuare a peliculei "Wreck-It Ralph" din 2012, a obţinut 25,8 milioane de dolari de vineri până duminică în Statele Unite şi Canada şi 119,3 milioane de dolari de la premierea sa, în data de 30 noiembrie.

Protagonistul peliculei, Ralph, a cărui voce este asigurată de actorul John C. Reilly, şi complicele acestuia, Vannelope (Sarah Silverman), se aventurează de această dată în universul uriaş al internetului, unde se întâlnesc cu numeroase personaje celebre.

Pelicula, a cărei realizare a costat 175 de milioane de dolari, a generat deja încasări de 207 milioane de dolari în lumea întreagă, potrivit lui Paul Dergarabedian, analist în cadrul ComScore.

The Grinch, a doua poziție

Pe cea de-a doua poziţie se află un alt film de animaţie, The Grinch, produs de studiourile Universal. Pelicula, despre o creatură verde (vocea personajului este asigurată de Benedict Cumberbatch) care plănuieşte să strice Crăciunul locuitorilor dintr-un orăşel american, a urcat pe cea de-a doua poziţie în clasament, cu încasări de 17,7 milioane de dolari în acest weekend şi 203,5 milioane de dolari în cele patru săptămâni de la premieră.

Creed II, a treia poziție

Creed II, al optulea film din franciza dedicată pugilistului "Rocky", întruchipat de Sylvester Stallone, din distribuţia căruia mai fac parte Michael B. Jordan şi Dolph Lundgren, a pierdut un loc în box-office, ocupând poziţia a treia. În acest weekend a încasat 16,8 milioane de dolari şi 81,2 milioane de dolari în cele două săptămâni de când este prezent pe marile ecrane.

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, a patra poziție

Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald se menţine pe poziţia a patra, cu 11,2 milioane de dolari. Pelicula care aduce pe marile ecrane personaje din universul Harry Potter a obţinut încasări de 134,3 milioane de dolari de la lansarea sa în cinematografe cu trei săptămâni în urmă.

Bohemian Rhapsody, a cincea poziție

Bohemian Rhapsody, filmul biografic dedicat muzicianului Freddie Mercury şi formaţiei sale legendare Queen, ocupă cea de-a cincea poziţie, cu 8,1 milioane de dolari. În cele cinci săptămâni de la proiecţia în cinematografie, a obţinut 164,4 milioane de dolari.

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 - Instant Family (7,1 milioane de dolari, 45,9 milioane de dolari în trei săptămâni)

7 - The Possession of Hannah Grace (6,5 milioane de dolari). Lansat vineri în cinematografe, pelicula spune povestea unei foste poliţiste toxicomane, care, după ce se angajează la morga unui spital, se confruntă cu un spirit malefic.

8 - Robin Hood (4,7 milioane de dolari, 21,7 milioane de dolari în două săptămâni)

9 - Widows (4,4 milioane de dolari, 33 de milioane de dolari în trei săptămâni)

10 - Green Book (3,9 milioane de dolari, 14 milioane de dolari în trei săptămâni).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel