Data publicării:

Raiul din ''Mănăstirea fotbaliştilor''. Cum arată locul în care te liniștești de cum intri / foto

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

La Mănăstirea Dumbrava, la limita dintre județele Alba și Cluj, se află unul dintre cele mai mari centre sociale din România.

În cadrul aşezământului monahal funcţionează Centrul de servicii sociale Sfânta Veronica (o casă de tip familial destinată ocrotirii copiilor), Centrul de formare a deprinderilor pentru viaţă independentă, Casa specială 'Sfântul Nectarie', Centrul maternal destinat adăpostirii temporare a mamelor aflate în situaţii de criză, precum și Căminul pentru persoane vârstnice 'Sfânta Maria', pentru ocrotirea în regim rezidenţial a oamenilor în vârstă.  

Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în anul 1996 de ÎPS Andrei Andreicuț. Locașul de cult a fost ridicat pe locul unde, în anul 1703, în timpul uniaţiei din Transilvania, a fost martirizat preotul ortodox Ioan, ars de viu într-o căpiţă de fân.

Mănăstirea a fost construită într-un scurt timp datorită donațiilor unor oameni importanți, printre care Anghel Iordănescu și numeroși fotbaliști ai Generației de Aur.

Din acest motiv, locașul este denumit Mănăstirea fotbaliştilor

Părintele Vasile Crișan împarte speranța, zi de zi, pentru cele peste 230 de suflete și nu numai. Este un părinte deosebit pentru care dragostea de oameni se identifică perfect cu preoția. Mai mult, este recunoscător tuturor celor care îl ajută pentru a-și îndeplini misiunea, deși este mai greu în contextul Covid-19.

'Avem în grijă aproximativ 150 de copii și 80 de vârstnici în cele două case de bătrâni pe care le avem aici, la Aşezământului social "Sfânta Veronica" Dumbrava. Ne ajută Dumnezeu să ne ducem crucea, de pe o zi pe alta, și să facem față la cerințele de actualitate, cu încercările care au venit peste noi. Credincioșii sunt foarte receptivi, atenți, nevoitori și milostivi față de copii și de bătrâni. Într-adevăr, în contextul vremurilor în care trăim, este mai greu. Lumea este temătoare, oarecum reținută. Dar cei care cunosc activitatea Așezământului nostru trimit ajutoare chiar dacă nu vin dânșii personal. Mergem înainte! Dumnezeu îţi poartă de grijă în viaţa aceasta, trebuie doar să te laşi în voia Lui!' a menționat Arhimandritul Vasile Crișan, starețul Mănăstirii Dumbrava, pentru DC News.

3. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_47571500.jpg)

4. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_74053000.jpg)

5. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_63742500.jpg)

De asemenea, în cadrul așezământului se află o mini grădină zoologică cu păsări domestice și sălbatice, ponei, căprioare de care copiii se bucură zi de zi.

6. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_02828900.jpg)

7. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_94107000.jpg)

8. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_59682000.jpg)

9. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_06144300.jpg)

10. -imagine fara descriere- (manastirea-dumbrava_99076200.jpg)

11. -imagine fara descriere- (ponei_96709800.jpg)

12. -imagine fara descriere- (caprioare_34156400.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel