Raiffeisen Bank, veste proastă la sfârșit de an
Agenția de rating Moody's a pus sub supraveghere ratingurile Raiffeisen Bank, pentru o posibilă retrogradare, transmite Mediafax.
Moody's a pus sub supraveghere în vederea unei posibile retrogradări calificativele pentru datoriile şi depozitele pe termen lung ale Raiffeisen Bank, în prezent evaluate la Ba1, ca urmare a coborârii ratingurilor similare ale băncii mamă, Raiffeisen Bank International.
"Punerea sub supraveghere a ratingurilor Raiffeisen Bank reflectă posibilitatea ca îmbunătăţirea cu o treaptă survenită pe fondul aşteptărilor privind un posibil sprijin financiar din partea băncii mamă să fie eliminată în situaţia în care ratingul de soliditate financiară al băncii austriece va fi retrogradat din nou", potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Citește și: Raiffeisen Bank - program masiv de reducere a cheltuielilor
Calificativele acordate pentru depozitele şi datoriile pe termen lung ale băncii austriece Raiffeisen Bank International au fost retrogradate pe 23 decembrie de la A3, la Baa1. De asemenea, ratingul care măsoară soliditatea financiară a băncii austriece a fost coborât la de la D+ la D. Cele trei calificative au fost puse sub supraveghere în vederea unei noi retrogradări.
În cazul subsidiarei din România, Moody's a confirmat calificativul pentru soliditatea financiară la D-, cu perspectivă stabilă, precum şi calificativele pentru datoriile pe termen scurt.
Raiffeisen Bank este deţinută în proporţie de 99,9% de Raiffeisen Bank International. Banca austriacă a raportat, pentru primele nouă luni ale anului, un profit după taxe în România de 81 milioane euro, în stagnare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.
Calificativul privind situaţia financiară al Raiffeisen Bank continuă să fie sprijinit de numărul mare de depozite atrase de la clienţi, de capitalizarea satisfăcătoare şi de calitatea activelor, superioară mediei de pe piaţa bancară din România, potrivit comunicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News