Rafila speră să existe controale serioase privind concediile medicale
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a făcut noi declarații despre controalele privind concediile medicale.

'Nu cred că activitatea de control serioasă pentru aducerea într-o limită suportabilă a prescripţiei de concedii medicale se poate face fără o activitate de monitorizare şi control care trebuie să fie planificată, serioasă şi sistematică. Nu este atribuţia Ministerului Sănătăţii, nu le dau sfaturi în niciun fel, dar lucrurile aşa trebuie să se întâmple. Nu este ideea publicării de topuri, ideea este să ne facem treaba fiecare acolo unde suntem puşi', a afirmat ministrul Sănătăţii, la o conferinţă organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila'.

Potrivit ministrului, numărul controalelor făcute de Casele judeţene de asigurări de sănătate cu privire la concediile medicale a fost unul mic.

'Eu nu cred că topurile sunt relevante, ci activitatea de control a celor care prescriu multe concedii medicale, poate unii au justificare, altele sunt mai puţin justificate. Sper că, odată cu noua conducere a Casei, să existe controale serioase pentru că numărul acestor controale a fost foarte mic. Vă dau un exemplu: sunt 43 de Case de asigurări de sănătate şi într-un an de zile au făcut 50 de controale, au controlat 50 de prescriptori, adică unul pe an într-un judeţ', a spus Alexandru Rafila.

Citește și - Rafila despre combaterea obezității 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit luni la o conferinţă organizată la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' - 'Obezitatea, problemă de sănătate publică: informare, conştientizare, educaţie medicală'.

'Aş vrea să revin, la mine deja a devenit un soi de obsesie, la Educaţia pentru sănătate. Copiii nu vor şti să se alimenteze corect ca structură alimentară în primul rând, nu vor face educaţie fizică, dacă lucrurile acestea nu sunt foarte bine fundamentate încă din primii ani de şcoală, de la şcoala primară, ulterior în gimnaziu. Cred că putem să facem împreună cu Ministerul Educaţiei. (...) Am convingerea că, anul viitor, promisiunea doamnei ministru Deca că vom introduce ca şi disciplină curriculară Educaţia pentru Sănătate, la şcoala primară măcar sau şi la gimnaziu ar fi şi mai bine, va include şi această pledoarie şi informarea copiilor legat de modul în care trebuie să se alimenteze şi să practice activitatea fizică', a explicat Rafila, la conferinţa 'Obezitatea - problemă de sănătate publică: informare, conştientizare, educaţie medicală'.

El a afirmat că foarte important este un plan de ţară pentru rezolvarea acestei probleme la nivel naţional. Ministrul Sănătăţii a subliniat că problema obezităţii nu se poate rezolva cu un medicament 'minune'. 'Cel mai important lucru cred este să avem un plan de ţară cum să putem să rezolvăm această problemă, care nu o să se rezolve prin administrarea unui produs medicamentos care este foarte la modă acum. Lumea crede că rezolvarea problemei legate de obezitate, de multe ori, se poate rezolva medicamentos foarte simplu, putem să mâncăm oricât, dar avem un medicament minune care combate obezitatea. Nu, este o boală multifactorială. (...) Noi discutăm despre obezitate în contextul sănătăţii, dar educaţia are un rol esenţial, dezvoltarea economică, accesul la alimente de bună calitate. Toate lucrurile acestea sunt cele care pot să ducă la schimbarea unui trend şi la îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate a oamenilor din România', a zis Alexandru Rafila

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel