Rafila, noi critici către Arafat: Nu vrem să luăm pompieri la Ministerul Sănătăţii
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Facebook Alexandru Rafila
Facebook Alexandru Rafila
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a adus noi critici proiectului de lege prin care Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, prin care ar dori își subordoneze întregul sistem al medicinei de urgență. 

Alexandru Rafila spune despre Arafat că utilizează ”căi subversive şi neprincipiale” și că ”probabil există exemple pe care domnul Arafat le găseşte în alte părţi ale lumii, dar în UE aşa funcţionează lucrurile”. Ministrul Sănătăţii a afirmat, vineri seară, că se face ”deliberat” confuzie între medicina de urgenţă şi situaţia de urgenţă, el precizând că nu s-a referit niciodată la SMURD.

”Nu vrem să luăm pompieri la Ministerul Sănătăţii”, spune Alexandru Rafila. Rafila a declarat, vineri, la emisiunea Obiectiv de la Antena 3, că situaţiile de urgenţă nu reprezintă o normalitate.

“Lucrurile au fost construite pas cu pas, inclusiv referirea la o ordonanţă pe care a generat-o domnul doctor Arafat în anul 2014 când a plecat de la Ministerul Sănătăţii din poziţia de secretar de stat în poziţia de secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, când face referire la integrarea şi la coordonarea serviciilor de medicină de urgenţă, dar în situaţii de urgenţă. Eu nu cred că situaţiile de urgenţă reprezintă o normalitate. Sunt situaţii excepţionale, sunt rare, sunt periodice se întâmplă o nenorocire. Este corect ca într-o astfel de situaţie să existe undeva o integrare a activităţilor. E firesc, recunosc lucrul ăsta. Acest lucru era descris şi în Ordonanţa 1 din 2014. Chiar scrie acolo foarte clar până la restabilirea stării de normalitate. Or, dacă şi starea de normalitate devine o stare de urgenţă, atunci sigur că mi-am pus nişte întrebări, unde vrem să ajungem”, a spus Rafila.

“Există o confuzie deliberată care se lansează pe piaţă“

“Există o confuzie deliberată care se lansează pe piaţă. Medicina de urgenţă este o specialitate medicală, situaţia de urgenţă este cu totul altceva. Este definită situaţia de urgenţă. Medicina de urgenţă înseamnă că există un corp medical calificat, format din medici de specialitate medicină de urgenţă şi asistenţi medicali care lucrează în serviciile de ambulanţă şi în unităţile de primiri urgenţe. Aceste două structuri sunt finanţate integral de către Ministerul Sănătăţii, iar coordonarea, în mod abuziv în momentul de faţă, vă spun că nu este susţinută de niciun act normativ, de fapt, de nişte ordine de ministru, lucruri de genul ăsta care sunt la limită, în momentul de faţă se numeşte coordonare operaţională. Adică noi îi plătim şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă îi coordonează. Cam asta este ideea”, a spus ministrul Sănătăţii.

Rafila spune că nu a discutat niciodată despre SMURD

“Tot timpul se aduce SMURD-ul în discuţie, nu am discutat niciodată despre SMURD. Au discutat alţii care au încercat să acrediteze ideea că pe noi ne interesează SMURD-ul format din pompieri. Deci, nu vrem să luăm pompieri la Ministerul Sănătăţii, nu vrem să facem descarcerări, nu avem nevoie de elicoptere, nu trebuie să facem salvamar sau salvamont. Nu vrem să facem aşa ceva la Ministerul Sănătăţii”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

“Asta nu înseamnă că eu trebuie în momentul de faţă să subordonez ambulanţa, adică 91 la sută din intervenţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, unităţile de primiri urgenţe pe care tot noi ne finanţăm Ministerul Administraţiei şi Internelor. Mi se pare extrem de ciudat. Or, proiectul acesta de lege, de organizarea şi funcţionare a Ministerului Administraţiei şi Internelor extinde, de fapt, de la situaţia excepţională către situaţia cotidiană. (…) Fiecare să se ocupe de ceea ce are ca obiect de activitate. Ministerul Sănătăţii să coordoneze asistenţa medicală, indiferent că este asistenţă medicală spitalicească, asistenţă de urgenţă, adică ambulanţă şi UPU sau asistenţă medicală primară, Ministerul Administraţiei şi Internelor să coordoneze activităţile de intervenţie în caz de urgenţă prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa îi spune şi numele şi sigur că suntem gata să colaborăm, este raţional să colaborăm în anumite situaţii de urgenţă care nu sunt însă cotidiene”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

“Nu am avut onoarea să discut cu domnul doctor Arafat. Aşteptam să dea un semn“

Întrebat dacă a discutat cu Raed Arafat, Alexandru Rafila a răspuns:

“Nu am avut onoarea să discut cu domnul doctor Arafat. Aşteptam să dea un semn. Dânsul nu a avut probabil timpul necesar fiind ocupat cu urgenţele să discute cu mine. A vorbit cu directorul Direcţiei Juridice ca să explice că el are dreptate. Pe mine mă interesează mai puţin explicaţiile dânsului. Pe mine mă interesează un principiu pe care trebuie să-l respectăm cu toţii să încercăm să ne respectăm pe celălalt în primul rând şi atribuţiile fiecărei instituţii să fie respectate, sprijinite, să găsim căi de colaborare, dar nu căi din acestea care sunt uneori subversive şi neprincipiale”, a precizat Rafila.

“Am informat trei persoane în mod oficial după apariţia acestui proiect de lege“

“Am informat trei persoane în mod oficial după apariţia acestui proiect de lege. E vorba de domnul ministru al Administraţiei şi Internelor, domnul prim-ministru Ciucă şi domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, pentru ca fiind vorba de un proiect de lege el ajunge în dezbatere şi la vot în Parlament. Am considerat că este corect să-i informez, să ştie care este punctul nostru de vedere, să examineze cu juriştii celor trei instituţii şi să adopte o hotărâre care să fie în concordanţă cu legile din România, cu logica, dacă vreţi pentru că discutăm şi de logică şi cu exemplele din toate celelalte ţări membre ale Uniunii Europene pentru că nu există un astfel de sistem în nicio altă ţară. Deocamdată nu am primit niciun răspuns”, a mai transmis Rafila.

“Eu am văzut o poziţie publică a domnului preşedinte Ciolacu care a afirmat foarte clar că i se pare absolut normal când discuţi despre o problemă legată de sănătate, că trebuie să existe un o discuţie, un aviz din partea Ministerului Sănătăţii pentru că aşa funcţionează un guvern şi o instituţie după un model european. Sigur că probabil există exemple pe care domnul doctor Arafat le găseşte în alte părţi ale lumii, nu ştiu, dar în Uniunea Europeană aşa funcţionează lucrurile”, a mai declarat ministrul Sănătăţii, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel