Rafila, criticat grav în dezbaterea moţiunii. ”Trebuie să plecaţi acasă”. ”Mor copiii în spitale, mor oamenii cu zile”
Deputatul neafiliat, Ionel Dancă, l-a criticat pe Rafila în dezbaterea moţiunii simple pe sănătate din plenul Camerei Deputaţilor.
Deputatul neafiliat Ionel Dancă a declarat luni că s-a demonstrat în ultima perioadă că "incompetenţa managerială" a ministrului Alexandru Rafila este "contagioasă" în sistemul de sănătate, conform Agerpres.
"Domnule ministru Rafila, incompetenţa dumneavoastră managerială s-a demonstrat în ultima perioadă, este contagioasă în sistemul de sănătate şi trebuie să plecaţi acasă, înţelegeţi acest lucru. Mor copiii în spitale, mor oamenii cu zile în sistemul de sănătate din România şi dumneavoastră cereţi discursuri echilibrate politic. Domnule ministru Rafila, în ultimii doi ani, în mandatul dumneavoastră, România a ajuns la o rată a mortalităţii infantile fără precedent nu numai în România, ci în întreaga Uniune Europeană. 6 bebeluşi din 1.000 de nou-născuţi în România mor ca urmare a condiţiilor din sistemul de sănătate şi sunt judeţe unde această rată ajunge şi la 8, 9 bebeluşi la 1.000 de nou-născuţi. Mortalitate infantilă evitabilă, domnule ministru. Lăsaţi poveştile politice. Auzeam de la colegii dumneavoastră mai devreme reproşuri că nu s-au inclus în PNRR 250 de spitale, în condiţiile în care voi, PSD, în 30 de ani nu aţi construit un spital în România", a spus Dancă la dezbaterea moţiunii simple pe sănătate din plenul Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că deputaţii PNL au adus "elogii comuniste" ministrului Sănătăţii în cadrul acestor dezbateri.
"Înţeleg un discurs politic pentru susţinerea unui ministru în cadrul unei coaliţii de guvernare, dar elogii comuniste de-a dreptul la adresa ministrului Rafila din partea foştilor colegi PNL... Cred că v-au promis o garsonieră în noul bloc democratic, că altfel nu îmi explic", a afirmat Dancă.
Ionel Dancă a cerut Guvernului să nu mai taie fondurile din PNRR pentru sănătate.
"Invocaţi o tăiere obiectivă a finanţării din PNRR pentru spitalele din România datorată scăderii economice mai puţin negative decât era estimată în 2020. Să spunem că se taie din fondurile nerambursabile ale României pentru că a avut o creştere economică mai bună. Dar de ce nu tăiaţi de la SRI, de ce nu tăiaţi elicopterele SRI, de ce nu tăiaţi BMW- urile lui Bode? Tăiaţi de la spitale, acolo unde românii au cea mai mare nevoie, de sănătate, şi nu tăiaţi de acolo de unde chiar ar fi loc destul de tăiat, de la pensii speciale, de la sinecuri, de la clientelă şi de la toţi banii pe care mergeţi şi îi plătiţi la stăpânii voştri din servicii", a mai spus deputatul neafiliat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News