Rafael Nadal îşi anunţă retragerea: 2024 probabil va fi ultimul an al carierei mele
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Tenismenul spaniol Rafael Nadal a decis să se retragă de la turneul Roland Garros şi anunţă că 2024 va fi, probabil, ultimul an al carierei sale. 

Tenismanul Rafael Nadal a anunţat joi că nu va participa la următoarea ediţie de la Roland Garros, care va avea loc între 22 mai şi 11 iunie, informează EFE, care aminteşte că spaniolul a câştigat de 14 ori acest turneu.

Rafael Nadal a mai declarat că intenţionează ca anul viitor să fie ultimul pentru el ca jucător profesionist.

"Ar putea fi un obiectiv să încerc să ajung la sfârşitul anului şi să pot să joc în Cupa Davis. Şi să încerc să abordez anul viitor cu nişte garanţii. Cred că va fi ultimul meu an", a spus Nadal la sediul academiei sale din Manacor.

"Dacă voi continua să joc chiar acum, nu cred că voi putea s-o fac anul viitor. Nu merg la Roland Garros, nu voi juca lunile acestea, iar intenţia mea este ca anul viitor să fie ultimul. Să pot să joc la turneele la care vreau, ca să-mi iau rămas bun de la cei care m-au marcat", a adăugat el.

La 36 de ani, Nadal a suferit o accidentare la psoas (muşchiul flexor al şoldului) în turul al doilea de la Australian Open, pe 18 ianuarie, când s-a înclinat în trei seturi în faţa americanului Mackenzie McDonald.

Campionul iberic nu a mai participat de atunci la nicio competiţie oficială, ratând în special turneele de categoria Masters 1.000 de la Monte Carlo, Madrid şi Roma, pe suprafaţa sa favorită, zgura, scrie Agerpres. 

Djokovic a spus că deja s-a produs schimbul de generaţii în ATP 

Sârbul Novak Djokovic a afirmat că mult-aşteptatul schimb de generaţii din tenisul profesionist masculin s-a produs în sfârşit, după ce actualul număr unu mondial a fost învins de tânărul jucător danez Holger Rune (20 de ani) în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, informează Reuters.

Djokovic a format, împreună cu spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer, celebrul "Big Three", care a dominat în ultimele două decenii circuitul ATP, însă vârsta şi accidentările i-au ajuns din urmă în ultimii ani.

Înfrângerea lui Djokovic în faţa lui Rune (2-6, 6-4, 2-6), de miercuri, înseamnă că pentru prima dată în 19 ani, nici sârbul şi nici accidentatul Nadal nu vor juca finala la Roma.

Djokovic, care a suferit cu această ocazie al doilea eşec consecutiv în faţa lui Rune, a spus că următoarea generaţie de jucători, condusă de actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, este ca o gură de aer proaspăt pentru sportul alb.

"O nouă generaţie este deja aici", le-a declarat Djokovic reporterilor. "Alcaraz este numărul unu mondial începând de luni, evident că joacă un tenis uimitor. Cred că este bine şi pentru sportul nostru că aveam feţe noi, băieţi noi care apar. De ani de zile spunem asta, că ne putem aştepta să vină momentul când ai un fel de schimbare a generaţiilor. Eu personal încerc să rămân agăţat acolo, alături de ei. Încă mai am foamea de a continua. Să vedem cât de mult voi mai putea să joc", a afirmat sârbul.

Rafael Nadal şi Novak Djokovic împart recordul de trofee de Mare Şlem, cu câte 22 de titluri fiecare, în timp ce Roger Federer a cucerit 20 de trofee majore înainte de a se retrage, anul trecut, însă circuitul istovitor şi-a pus amprenta asupra corpurilor lor.

Nadal nu a mai jucat de la accidentarea la şold suferită în luna ianuarie la Australian Open, ratând sezonul pe zgură înaintea turneului de la Roland Garros, unde a fost campion de 14 ori.

Djokovic, care s-a confruntat recent cu o accidentare la cot, a cerut intervenţia unui fizioterapeut în timpul meciului cu Rune şi a luat un analgezic pentru a putea continua.

Întrebat dacă turneul de la Roland Garros va fi cel mai deschis din ultimii ani, Djokovic a zâmbit şi a spus: "Depinde dacă Nadal joacă sau nu. Dar, alături de el Alcaraz, Rune - aceşti băieţi sunt chiar acolo în concurenţă, unii dintre cei mai mari favoriţi la câştigarea titlului".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel