În top-ul cu cei mai în vârstă tenismeni în fruntea clasamentului ATP, Nadal ocupă locul doi, după Roger Federer (lider la 36 de ani, în 2018), care stat și cele mai multe săptămâni pe locul unu, 310. În anul 2019, Rafa Nadal a obținut 51 de victorii în 57 de meciuri și a câștigat patru trofee, dintre care două de Grand Slam (Roland Garros şi US Open), plus Masters-urile de la Roma şi Montreal.
Tenismanul din Mallorca a urcat în premieră pe locul 1 ATP pe 18 august 2008, la 22 de ani, şi a stat 46 de săptămâni pe această poziţie, până pe 5 iulie 2009, transmite Mediafax.
A mai fost lider mondial apoi încă şase perioade: 7 iunie 2010 - 3 iulie 2011 (56 de săptămâni), 7 octombrie 2013 - 6 iulie 2014 (39 de săptămâni), 21 august 2017 - 18 februarie 2018 (26 de săptămâni), 2 aprilie - 13 mai 2018 (şase săptămâni), 21 mai - 17 iunie 2018 (patru săptămâni) şi 25 iunie - 4 noiembrie 2018 (19 săptămâni). Rafael Nadal va juca și la ediția 2019 a Turneului Campionilor, desfășurat la Londra în perioada 10-17 noiembrie, competiție care va decide și cine va fi liderul mondial la finalul acestui sezon.
Cei opt jucători calificați la Turneul Campionilor 2019:
1.Rafael Nadal (33 de ani, Spania), campion la Roland Garros și US Open, actualul lider mondial
2. Novak Djokovic (32 de ani, Serbia), campion la Australian Open și Wimbledon, de cinci ori câștigător al Turneului Campionilor
3. Roger Federer (38 de ani, Elveția), care a câștigat de 6 ori Turneul Campionilor
4. Daniil Medvedev (23 de ani, Rusia)
5. Dominic Thiem (26 de ani, Austria)
6. Stefanos Tsitsipas (21 de ani, Grecia)
7. Alexander Zverev (22 de ani, Germania), deținătorul trofeului la Turneul Campionilor
8. Matteo Berrettini (23 de ani, Italia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă