Rafael Nadal ar putea redeveni numărul 1 ATP. În ce condiții...
Rafael Nadal poate redeveni numărul 1 ATP dacă Federer nu va accede în semifinalele de la Indian Wells.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal poate redeveni numărul 1 ATP, chiar dacă nu joacă la Indian Wells din cauza unei accidentări, în cazul în care Roger Federer, învingătorul de anul trecut, nu atinge semifinalele, relatează ziarul AS.
Federer are de apărat 1.000 de puncte, iar Nadal va pierde doar 90, el fiind eliminat de elveţian încă din optimi la ediţia trecută. În clasamentul actual al ATP, Federer are 10.060 puncte, iar ibericul 9.370.
360 de puncte pentru semifinale
La startul turneului, în clasamentul virtual, Federer începe de la 9.060 puncte, iar Nadal de la 9.280. Pentru calificarea în sferturi se acordă 180 puncte, insuficient pentru ca elveţianul să-l depăşească pe Nadal. În semifinale, sunt garantate 360 puncte şi atunci Federer rămâne lider mondial.
Bătălia dintre Federer şi Nadal rămâne deschisă şi la Miami, unde elveţianul va avea de apărat 1.000 de puncte, iar spaniolul 600. Pe 19 februarie, Federer a revenit în fruntea ierarhiei ATP.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News