Data publicării:

Raeţchi: Erdogan, un super supravieţuitor. Cum va decurge relaţia cu administraţia Biden

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ovidiu Raețchi a analizat, pentru cititorii DC News, politica dusă în Turcia de către președintele Recep Tayyip Erdogan în actualul context în care în Statele Unite s-a instalat noua administraţie Biden. 

"Există deja o presiune a noii administraţii de la Washington asupra Turciei. Au existat vreo nouă sau zece luări de poziţie, comunicate, dinspre administraţia Biden înspre Ankara cu accent pe problema drepturilor omului. Însă din punctul meu de vedere Erdogan  va gestiona electoral această pornire americană; va răspunde politicos şi nuanţat atunci când solicitările americanilor vor fi politicoase şi nuanţate, însă va folosi un ton mai puternic al Washingtonului pentru a marca puncte electorale în propria ţară. Va folosi lucrurile cu miză identitară pentru a-şi motiva propriul electorat.

(...) Eu cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în vedere atunci când vorbim despre Erdogan este că vorbim despre un super-supravieţuitor politic şi electoral. Erdogan trăieşte politic, la putere, de mai bine de două decenii în Turcia cumva prin propriile puteri într-un context Kemalist în care armata, dacă ar putea să scape de el ar scăpa – a şi încercat să o facă – are în genă şi cumva în Constituţie nevoia de a interveni împotriva unei creşteri a forţei islamiste şi totuşi a reuşit să supravieţuiască de fiecare dată, obţinând un scor electoral cu 1-2 procente peste limită, iar restul făcând din ceea ce face orice regim autoritarist-electoral", a explicat, în cadrul emisiunii "Pe Plan Extern", Ovidiu Raeţchi.

VIDEO: 

Youtube video image
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel