Rădulescu, deputatul mitralieră, critică modificarea statutului PSD
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a criticat, luni, propunerile de modificare a statutului partidului, menţionând că acestea înlătură competiţia şi toată lumea ar trebui să fie nemulţumită.
'O dată se măreşte numărul de femei, eu nu am nimic, îmi plac femeile, dar nu ştiu, e o cutumă în partid, aşa dintr-o dată (se măreşte numărul femeilor din conducere - n.r.) de la 30 la 50. (...) Înţeleg că se mai schimbă o cutumă în statut, ceea ce nu mi se pare în regulă: un preşedinte de organizaţie să poată să fie şi vicepreşedinte al partidului, iarăşi o modificare de sută la sută, ceea ce nu e în regulă. Când am schimbat statutul am spus că vrem să fie mai multe persoane implicate în conducere. Dacă tu dai în aceeaşi mână şi funcţia de preşedinte de organizaţie şi funcţia de vicepreşedinte, iarăşi se concentrează conducerea în mâna a 16 persoane. Nu mi se pare foarte în regulă chestiunea acestea. Sunt câteva lucruri în statut care mie mi se par neînregulă. Atâta timp cât statutul nu e înregistrat în instanţă, cum se aleg oamenii în congres după statutul nou?', a spus Rădulescu, înainte Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Dacă ar fi să fim normali la cap...
Rădulescu a spus că toată lumea ar trebui să fie nemulţumită de aceste propuneri. 'În mod normal, ar trebui să fie toată lumea nemulţumită, dacă ar fi să fim normali la cap, pentru că chestiile astea trebuie dezbătute, trebuie discutate, nu aşa, luăm de pe o zi pe alta astfel de hotărâri', a adăugat Rădulescu. El a spus că intenţionează să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte, dacă statutul rămâne neschimbat. Rădulescu a subliniat că îl susţine pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al partidului, iar nemulţumirile pe care le exprimă nu au legătură cu acest lucru.
'Nemulţumirea se îndreaptă spre faptul că se doreşte modificarea unui statut. Toţi au fost de acord, 40 de oameni din organizaţii. Nu ştiu dacă 500.000 de oameni sunt de acord cu 40 de oameni. 40 de oameni nu reprezintă partidul în totalitate', a mai spus Rădulescu. El a mai spus că este 'deranjant' dacă se păstrează aceste modificări ale statutului cu alegerea unor vicepreşedinţi regionali. 'Ne înlătură competiţia din partid', a adăugat Rădulescu. Întrebat dacă modificările propuse ascund, de fapt, o impunere a dorinţei lui Liviu Dragnea, Rădulescu a spus: 'Eu spun ce s-a întâmplat acum 4 ani de zile, că s-au impus nişte liste, iar toţi ceilalţi am fost pe lista suplimentară. Nu cred că e momentul ca în partid să se ia măsuri radicale numai ca să înlături anumite persoane. Eu cred că fiecare şi-a dovedit capacitatea de a sprijini partidul. Noi îl sprijinim toţi pe preşedinte, dar cred că e normal ca şi noi să fim sprijiniţi în competiţia asta şi să fim lăsaţi liberi ca să putem să candidăm fiecare dintre noi şi lumea să ne aleagă.' În legătură cu acuzaţiile făcute de George Maior la adresa preşedintelui PSD, Rădulescu a spus că aşteaptă explicaţii şi clarificări de la Liviu Dragnea. 'E o problemă personală a domnului preşedinte, dânsul trebuie să clarifice treaba asta în interiorul partidului, nu în faţa televiziunilor şi sper să o clarifice pentru că trebuie să clarifice. O să-l întrebe colegii mei. Cred că e responsabilitatea dânsului ca preşedinte să clarifice aceste lucruri şi cred că le va clarifica', a mai spus Rădulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News