Radu Tudor, despre demisia lui Titus Corlățean: O surpriză a Guvernului înainte de turul II
Radu Tudor a comentat, luni, pe blogul personal, în legătură cu anunțul ministrului de Externe Titus Corlățean, potrivit căruia se retrage din funcție pentru a "prezerva" imaginea MAE și pentru că nu acceptă să încalce legea "din considerente de interese politice electorale ale d-lor Băsescu și Iohannis".
Jurnalistul Antena 3, Radu Tudor, consideră că "Retragerea din funcția de ministru de externe a lui Titus Corlățean e o surpriză pe care Guvernul o face cu 6 zile înaintea turului doi al prezidențialelor", dar că este o mișcare foarte riscantă din punct de vedere politic.
Deocamdată, Radu Tudor prezintă doar câteva ipoteze privind efectele în plan politic a demisiei ministrului de Externe, cea mai surprinzătoare, în opinia jurnalistului, fiind aceea ca funcția să fie oferită opoziției din ACL.
Bogdan Chirieac arată ce se urmărește prin retragerea lui Titus Corlățean din funcția de Ministru al Afacerilor Externe
Iată care sunt ipotezele propuse spre analiză de către Rad Tudor:
"– demisia ministrului de externe se incearca a fi o detensionare a povestii cu votul in diaspora, pe care tabara lui Iohannis-Basescu-Macovei o vor speculata dupa 16 noiembrie in eventualitatea contestarii alegerilor
– acest gest ar putea da putin oxigen taberei lui Iohannis, care va rostogoli acest subiect pina duminica, avind un motiv serios de clamare a unei mici victorii impotriva Guvernului
– gestul lui Corlatean poate fi interpretat drept unul curajos, dar cu siguranta este foarte riscant dpdv politic, pentru ca efectele lui sunt inca nestiute
– e imposibil de prevazut care dintre tabere va castiga simpatie sau intentie de vot in urma demisiei lui Corlatean
– ideea explicita a unui conflict intre MAE si BEC ca motiv oficial pentru demisia lui Corlatean este paguboasa pentru imaginea Romaniei
PS : Ipoteza potrivit careia functia de ministru de externe ar putea fi oferita opozitiei din ACL e mult prea surprinzatoare sa o comentez acum. Sa vedem daca se confirma sau nu si apoi analizam...", își încheie postarea Radu Tudor.
Ministrul de Externe Titus Corlățean a sugerat, luni, într-o declarație de presă, că Biroul Electoral Central a mințit când a transmis, într-un comunicat de presă, că legea permite MAE să suplimenteze secțiile de votare din străinătate și a anunțat că demisionează din funcție.
"L-am informat cu puțină vreme în urmă pe prim-ministrul României și vă informez și pe dvs că am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe. Nu să accept și nu accept să încalc legea și legalitatea, nu pot accepta ca instituția MAE să fie obligată să încalce legea și legalitatea pe considerente de interese politice electorale ale d-lor Băsescu și Iohannis și nu pot accepta să ofer motive de contestare a alegerilor prezidențiale din turul II pe considerente de nelegalitate a înființării de noi secții de votare în străinătate. Pentru că doresc să respect legea, am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe", a declarat Titus Corlățean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News