Radu Oprea: Iohannis, derapaje. E nevoie ca instituțiile să intervină
Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, comentează decizia luată de CCR, de respingere a sesizării de neconstituţionalitate venită din partea lui Klaus Iohannis asupra bugetului pe anul 2019.
"În mod logic și previzibil, Curtea Constituțională a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea bugetului de stat pe 2019. Administrația Prezidențială nu are vreun rol în politicile fiscal-bugetare, pentru asta avem un guvern, votat de un parlament, în urma unor alegeri democratice", afirmă ministrul pentru Mediul de Afaceri.
"Din păcate, este nevoie ca instituțiile sistemului democratic din România să intervină pentru a regla astfel de derapaje ale domnului Iohannis. Sper sincer că domnul Iohannis își va înțelege rolul în acest ultim an de mandat și va acționa ca atare. Un rol în care ar trebui să-și folosească legitimitatea funcției pentru a fi un bun mediator în societate și pentru a contribui la definirea unor direcții majore pentru România. În niciun caz un rol de agent electoral al opoziției sau de ”talpă” pentru inițiativele Guvernului, împotriva normelor constituționale sau cutumelor democratice.
Din acest moment, putem merge înainte cu acest buget dedicat investițiilor și bunăstării populației, în condiții de responsabilitate și cu respectarea strictă a criteriului privind deficitul bugetar de maximum 3%, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani", a scris Radu Oprea pe pagina sa de Facebook.
Vezi şi: Dragnea, prima reacţie după decizia CCR privind bugetul
CCR, decizie buget. Dancă: Respingerea sesizării, iresponsabilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News