Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că îi plac femeile, semănând din acest punct de vedere cu premierul italian Silvio Berlusconi, dar nu a plătit niciodată pentru favoruri sexuale, referindu-se la apariţia numelui „Mazăre“ în dosarul de prostituţie de lux anchetat de procurorii DIICOT.
El a afirmat, la începutul şedinţei de Consiliu Local, referindu-se la dosarul ”Sex cu fotomodele”, că nu le face cadou prietenelor sale genţi de mii de euro şi nici nu le obligă să-şi achite consumaţia atunci când le invită la restaurant.
"Nu le iau poşete de mii de euro. Este adevărat că merg în vacanţe, este adevărat că atunci când merg la restaurant doar nu o să împart nemţeşte, dar niciodată nu am plătit o femeie. Se ştie că sunt gagicar, că sunt plătitor nu se ştie. Şi decât să mă prindeţi cu vreun bărbat....", a afirmat Mazăre, citat de Mediafax
El a mai spus că nu ştie dacă s-a întâlnit vreodată cu vreuna din fetele de la agenţia implicată într-un scandal sexual, dar a precizat că îi plac femeile şi nu a ascuns niciodată acest lucru.
"Ăştia ne înregistrau când luăm, acum ne înregistrează şi când dăm... Să ne înţelegem, eu iubesc femeile, îmi plac femeile, nu m-am ascuns niciodată, n-am pozat niciodată în ăla sobru, căsătorit, însurat, care stau să plimb căruciorul. N-am plimbat căruciorul, nu vreau să-l plimb, n-am nimic cu cei care fac lucrul ăsta, aşa înţeleg ei viaţa. Eu sunt ca Berlusconi, iubesc femeile şi nu mă ascund", a mai afirmat Radu Mazăre
În dosar apare şi numele "Mazăre", în legătură cu o tânără din Constanţa care ar fi fost părăsită de acesta, însă nu este clar dacă este vorba despre primarul Constanţei, despre fratele său ori despre o altă persoană numită astfel.
Citeşte şi:
Scandal sexual în lumea modei, cu întindere în politică, afaceri şi lumea interlopă
Robert Negoiţă neagă implicarea sa într-un dosar de trafic de persoane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”