Data publicării:

Radu Mazăre petrece Paștele în Madagascar. Vezi cine îl însoțește

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
mama mazare
mama mazare

Edilul Constantei, Radu Mazare, a declarat, marți, că va petrece Sărbătorile Pascale în Madagascar, insula pe care a vizitat-o anul trecut și  de care a rămas foarte atașat, însă va fi însoțit de mama sa, care a descoperit, recent, că-i place sportul.

"Paştele îl voi face în Madagascar, am să plec peste patru zile şi stau o săptămână. Mă costă 25 de euro de om, casă şi masă. O să stau într-un bungalou, puteţi să intraţi pe net să verificaţi cât costă. Călătoresc la clasa a doua, că e cam scump la clasa întâi, stau într-un bungalou, ne dau de mâncare negrii ăia de acolo dimineaţă, la prânz şi seară. Şi mă dau cu zmeul", a declarat Radu Mazăre, aflat în vizită la un club al pensionarilor constănțeni.

"De data asta o iau şi pe mama. A vrut să meargă încă de anul trecut, dar nu ştiam cât de riscant şi periculos este. După ce am fost o dată, mi-am dat seama că poate să facă şi ea călătoria asta, este extraordinar de entuziasmată. Ea vrea să înoate pentru că a descoperit că sportul o ţine în formă, vrea să se plimbe, vrea să meargă în junglă, sunt mai multe lucruri de vizitat”, a explicat primarul Constanţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel