Radu Mazăre, o nouă lovitură din partea DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a lui Radu Mazăre și a altor inculpați într-un dosar de dare de și luare de mită.
Într-un comunicat al DNA se arată că:
MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al municipiului Constanța, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită (3 infracțiuni),
- abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale),
STRUTINSKY SORIN GABRIEL, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de complicitate la luare de mită,
și în stare de libertate a inculpaților:
MARTIN EDUARD STELIAN, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- dare de mită,
S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- dare de mită,
STAN GABRIEL MARIUS, viceprimar al municipiului Constanța și TOLEA TUDORIȚA, HARPALETE DORU AURELIAN, PAVEL ALINA, MUTALÂP GHIULNIHAL și OPREA SORINA LAURA, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro și primit circa 1.000.000 euro și 2.472.303,8 lei de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
[citeste si]
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanții societăților respective și a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea și firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani.
2. În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat și administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
În anul 2008, între S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Și în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. și aceeași firmă controlată de inculpații Mazăre Radu Ștefan și Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei.
Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.
Principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale și crearea, în consecință, a acestui prejudiciu a fost primarul Mazăre Radu Ștefan. Alături de acesta, la comiterea faptei au mai participat inculpații Stan Gabriel Marius, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Mutalâp Ghiulnihal, Pavel Alina, Oprea Sorina Laura, angajați ai Primăriei care, prin încălcarea mai multor dispoziții legale, au permis încheierea contractului de salubrizare la un preț supraevaluat.
Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea contractului au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile inculpatului Mazăre Radu Ștefan, referitoare printre altele la:
- impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților,
- modul de estimare a valorii contractului,
- alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată,
- inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim 3 participanți,
- tariful de salubritate.
În perioada noiembrie 2006 – 2013, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie și o societate controlată de el și de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 6 milioane lei.
Aceste lucruri au fost posibile în condițiile în care inculpatul Mazăre Radu Ștefan a beneficiat de foloase de la această firmă constând în promovarea imaginii și a intereselor sale electorale
Până în prezent Primăria municipiului Constanța nu a comunicat dacă dorește să se constituie parte civilă.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a fi menținute măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, precizează comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News